Se vorbeşte mult astăzi despre rolul femeii în societate şi în ceea ce ne priveşte, în creştinism. Nu întâmplător găsim femeia cel mai adesea în şcoală, în spital, acolo unde este nevoie de…
Faptele milosteniei nu se apreciază numai după mulțimea materială, ci mai ales după dispoziția unei inimi miloase care vede în sărăcia aproapelui propria sa lipsă.
Luna martie a devenit ,,Luna pentru viață" pentru că reprezintă debutul primăverii și include praznicul Bunei Vestiri, începutul mântuirii omului, adică întoarcerea sa la Dumnezeu, izvorul vieții.
După cum se vede și în textele sacre, se lucrează cu un fel de certitudine, mai ales când Dionisie Filosoful scrie, în lucrarea sa De divinis nominibus VII: „se pare că” Dumnezeu nu…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o activitate educațional-catehetică și socială la Biserica ”Sfântul Ierarh Nicolae și Sfânta Muceniță Filofteia” Valea Danului.
Dincolo de definiții, este clar că educația umanizează ființa umană încă de la naștere, adică îl face pe copil să ajungă om și să poată trăi între oameni. Poate că omul, dacă ar…
Hristos se poate ascunde in orice om sarman, Hristos e prezent acolo unde ne asteptam mai putin. Trecand indiferenti pe langa mainile intinse care ne cer, s-ar putea sa trecem pe langa mana lui Hristos…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a participat la o activitate educațional-catehetică la Grădinița ”Căsuța cu Povești” din municipiul Curtea de Argeș.