Școala este cel mai important sprijin pe care părinții îl au în creșterea și dezvoltarea copilului, în educarea și formarea lui. Orice copil are nevoie ca Familia și Școala, la care se alătură…
Sub chipul fiecarui sarman se poate ascunde Hristos. Fiecare mana intinsa, poate fi mana lui Hristos, care ne cere putin pentru ca apoi sa ne daruiasca totul. Avand grija ce cei sarmani, avem…
A educa un copil nu înseamnă numai a-l orienta spre un sistem informațional construit doar pe asimilare de cunoștințe, ci înseamnă şi a-l forma și a-l convinge pentru un anumit mod de viață,…
Va trebui, pentru cultura generală, să citim dintre lucrările lui Wiliam James: Principles of psychology, 1890; The will to believe (Voința de a crede) 1897; The varieties of religious experience (Varietățile experienței religioase)…
Vom vedea împreună ce fel de zidire umană a fost acest filosof american, născut la New York, în anul 1842, dintr-o familie de origine scoțiană și irlandeză, stabilită în America din secolul XVIII…
A devenit deja un obicei ca la început de an școlar, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social – Filantropic și de Misiune, să desfășoare proiectul social filantropic,, Ghiozdanul meu” prin care elevii…
Educaţia creştină vizează creșterea duhovnicească a omului în comuniune de iubire cu Dumnezeu. Fundamentul vieţii creştine este întruparea Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om, pentru a-i oferi omului posibilitatea de a ajunge…
La început de an nou școlar, sunetul clopoțelului reprezintă un moment de mare bucurie și emoție pentru toți copiii, părinții și profesorii implicați în această nobilă artă a educației. Educaţia este pâinea sufletului,…
Educația creștină se realizează în spațiul familial, eclesial și școlar. Transmiterea învățăturii de credință în familie este înlesnită mai ales prin modelul de viețuire al părinților și bunicilor, iar în biserică și în…
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de…