Cu prilejul zilei dedicate familiei, îndeosebi, copiilor care sunt crescuți și educați în lumina credinței creștine dospită în sânul familiei creștine, alcătuită din tată și mamă iubitori de Dumnezeu și de Biserică, a…
Copiii sunt un dar şi o binecuvântare de la Dumnezeu pentru familie şi societate, pe care trebuie să-i preţuim şi să-i educăm în duhul Evangheliei lui Hristos şi al valorilor creştine. Creşterea copiilor…
Milostenia reprezintă jertfelnicia inimii. Dând celor săraci, inima noastră devine o adevărată jertfă adusă lui Dumnezeu. Cel care dă celui lipsit, nu face altceva decât să restituie bunuri la izvorul milei, care este…
Celebritatea omului de știință Giambattista Vico, s-a întins peste veacuri și este și azi într-un fel de actualitate. Vom continua și astăzi, ca și ieri, și ca mâine, să mai gustăm câte ceva…
Având în vedere mai multe informații publicate în spațiul mass-media, cu privire la starea sănătății Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, face următoarele…
Să mai încercăm un popas, pe „pajiștea” gândirii lui Vico Giambattista: „Filosofia, pentru a veni în ajutorul speciei omenești, trebuie să ridice și să sprijine pe omul decăzut și slab, iar nu să-i…
Troiţa este o cruce votivă, complexă, de cele mai multe ori din lemn sau piatră, formată din îmbinarea a trei cruci, amplasată la răspântii. Au fost zidite la începuturi în satul tradiţional românesc,…
În această binecuvântată zi de dumnică, închinată femeii samarinence, monahii de la schitul argeșean Sfântul Neagoe Basarab din comuna Vlădești, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop…
Pentru a nu se supăra pe noi filosoful Giambattista, vom alcătui câteva tablete din opera lui: „Știința nouă” (ediția din 1744), Cartea Întâia, Note de profesor Vincenzo de Ruvo; traducere de Mariela Coandă:…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, împreună cu Invictus România, Primăria Pitești, Direcția Județeană pentru Sport Argeș, și Inspectoratul Școlar Județean Argeș, organizează în data de 15 Iunie 2024, începând cu ora 11:00, în Parcul…