Taina Sfântului Maslu este prin excelenţă o Taină a comuniunii în rugăciune, întrucât preoţii şi credincioşii se roagă laolaltă pentru cei aflaţi în suferinţă. Hristos este prezent în chip tainic atât în cei…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat un Atelier de creație religioasă - pictură și desen, la parohia Rucărul de Jos, Protoieria…
Dezastrul ocupării Ierusalimului din anul 587 î. H., avea să-l găsească pe Daniel în anii prunciei. Sufletul avea să i se cutremure de cele ce vedea pe viu. Viaţa lui urma să fie…
Anul 587 î. H., avea să fie un an nenorocit pentru „poporul ales”. Nabucodonosor va cuceri Ierusalimul şi dărâmând templul, va jefui toate odoarele şi va deporta o parte a populaţiei. Între surghiuniţii…
Având în vedere că pe data 15 August 2026, Biserica Străbună prăznuiește cu evlavie Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare creștină iubită de Poporul Român, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului face…
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, prin Biroul de Cateheză al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș, a organizat, la Mănăstirea Robaia, cea de-a XI-a ediție a Taberei…
În perioada 10-12 august, copiii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Merișani au descoperit că Biserica poate fi nu doar locul în care ne rugăm împreună, ci și locul în care învățăm să ne…