Pe vremea lui Ceaușescu, dar mai bine, pe vremea Patriarhului Iustin (1977-1986), fiind atent la circulația cărților din Fondul secret (cărți interzise pe piață) am dat peste o bibliotecă imensă a unui cărturar…
În ziua de 20 iulie 2024 în Catedrala Voievodală din Curtea de Argeș, ctitorită de Sfântul Neagoe Vodă Basarab, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, a fost oficiată slujba parastasului pentru Regele Ferdinand…
În ziua de 19 iulie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din Cercul nr. III pastoral: Căpățâneni, Oiești Pământeni, Berindești,…
Milostenia nu este compasiune pasivă și fără rezultat, ci gest activ prin care ne dovedim dragostea față de celălalt. Și în acest gest se ascunde o frumusețe rară, Dumnezeiască, deoarece "frumusețea milosteniei nu…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul desfășoară, în perioada vacanței de vară, la parohia Valea Mare – Ștefănești, protoieria Topoloveni, activități educative pentru copii.
Nu știu dacă există un „Triunghi al Bermudelor” în domeniul filosofiei! Mă gândesc la Anglia, Germania și Franța, cu deosebire. Aceste trei țări au dat pe cei mai mari filosofi ai omenirii medievale…
În Duminica a IV-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la mănăstirea argeșeană Sf. Ioan Botezătorul – Antonești din comuna Corbeni. Ierarhul Argeșean a oficiat cu…
Aşa, câteodată sau mai des, unora dintre noi ne vine câte-o poftă nebună de a jigni, insulta sau ofensa, cele trei stări nefericite de nebuneală care se înmănunchează, de altfel într-o singură ipostază,…
Mănăstirea Sf. Ilie Paltinul din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și-a sărbătorit astăzi hramul. Foarte mulți pelerini au urcat pe Transfăgărășan, la cota 1200 m, pentru a participa la Sfânta Liturghie care a fost…
Când suntem la mare strâmtorare, gândul nostru se îndreaptă cu repeziciune către Dumnezeu de unde aşteptăm izbăvirea. Deîndată sau după o vreme, ajutorul lui Dumnezeu ni se arată după credinţa pe care o…