Când eram la școala elementară, la Cracăul Negru, din munții Carpați, pe Culmea Stânișoara, pe peretele sălii de intrare în clase, ochii noștri se opreau la patru tablouri, alb-negru, cu cei patru „învățați”…
În această duminică așezată în calendarul ortodox la început de an bisericesc, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la mănăstirea argeșeană Robaia.
În volumul „Filosofie (Idei fundamentale) pe înțelesul tuturor”, Ediția Litera (traducere din limba engleză de Crina Boitan, București, 2016), carte cuprinzătoare a istoriei Filosofiei, dintru începuturi până în zilele noastre, de la pagina…
Deseori, după un anumit dialog filosofic, să zicem așa, mi se adresau cuvinte blânde și binevoitoare, că, dragă Doamne, am înclinații spre starea existențialistă și eram asociat cu filosoful Soren Kierkegaard (1813-1855), cum…
Mai zăbovim puțin, înainte de a ne despărți de acest spirit chinuit, chiar de la trei ani, de când tatăl său, filosoful și istoricul scoțian James Mill a început să-i predea limba greacă,…
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat astăzi în mijlocul obștii monahale de la vechea mănăstire Cotmeana.
În ziua de 14 august 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din Cercul nr. 6 pastoral: Găvana I, Găvana III, Găvana IV,…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat la Mânăstirea Glavacioc, ediția a VI-a a Taberei de creație -pictură religioasă…
Dacă ai săvârşit multe greşeli, dar ţi-ai făcut apărător milostenia, nu te teme; nicio putere de sus nu i se împotriveşte, ea cere ce i se datorează, ţinând în mână zapisul datoriei.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză, Mânăstirea Slănic a găzduit Tabăra județeană de creație - sculptură religioasă ”Sfântul Apostol și…