În Duminica a XXX-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul a slujit la Mănăstirea Slănic. Încă de la primele ore ale dimineții, credincioșii au venit cu mic cu mare să participe la…
Și acum un scurt drum prin stufărișul mitologic al vieții! Totdeauna nu am putut să mă împac cu „fantasmagoriile” sau mai bine zis cu droaia de zei care populau Olimpul...Când auzeam că se…
Dăruind celui ce zace pe pământ, îi dăm Celui ce stă în Cer, iar căutând binele altora, sfârșim prin a găsi binele nostru. Dacă bunătatea este frumusețea sufletului, să ne ostenim în a…
Inițiativele care promovează valorile spirituale și educația religioasă a copiilor capătă o importanță deosebită. În acest context, activitatea educațional-catehetică organizată de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, cu prilejul sărbătorii Intrării în Biserică a Maicii…
În ziua de 20 noiembrie 2024, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din cercul nr. VII pastoral: Alexandria, Corbi, Corbșori, Pârâiești, Sboghițești, Slatina,…
În cadrul activităților educațional-catehetice organizate de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză, s-a desfășurat un eveniment deosebit la Școala Gimnazială nr. 1 Vlădești. Într-o eră…
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului părintelui nostru Calinic, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de catehizare, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate catehetică la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel.…
Omul are în sinea sa o mulțime de daruri semănate de Domnul Dumnezeu cu multă bunătate și primește mereu un dar și o forță de a fi creativ. Povestea înmulțirii talanților este o…