Milostenia izbăveşte din moarte şi nu te lasă să cobori în întuneric, este răsplata vieţii veşnice. În acest sens să luăm ca pildă, apa care stinge focul. Păcatul are forţa focului, dar milostenia…
Sectorul de Învățământ și Activități cu Tineretul, Biroul de Cateheză, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a desfășurat la Catedrala din Mioveni, în cadrul orei de cateheză, tema: Marea Adunare Națională de la Alba…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză, a participat la o activitate educațional-catehetică deosebită desfășurată la Școala Gimnazială „Gabriel Marinescu”…
Omul poate arăta dragoste către Dumnezeu prin milostenia faţă de aproapele. Când Domnul Hristos locuieşte în noi, suntem milostivi, iar dacă am nedreptăţit pe cineva, dăm înapoi cu prisosinţă. Aceasta este lucrarea lui…
Cu ocazia Zilei Naționale a României, în cadrul parteneriatului dintre Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” și Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, a avut loc o activitate deosebită intitulată „1 Decembrie – Mândru că…
Să mai scriem câte ceva despre depresie, bat-o vina, cum s-ar mai zice, ca să n-o ocărăști mai mult decât s-ar cuveni. Să vedem ce spune Organizația Mondială a Sănătății (OMS) despre depresie…
Dacă luăm aminte la ceea ce a scris Sfântul Evanghelist Luca (Faptele Apostolilor 14, 22), că: „Prin multe necazuri se cuvine nouă să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu”, atunci putem înțelege mai bine…
Ziua Naţională a României a fost sărbătorită astăzi și în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului printr-o serie de manifestări organizate în principalele orașe ale județului Argeș. În Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș,…
În seara zilei de 30 noiembrie, în noua sală de conferințe din Palatul Arhiepiscopal de la Curtea de Argeș, a avut loc lansarea oficială a filmului: Balada Soarelui Răsare – Povestea Credinței și…