Ştim din anii frumoşi ai copilăriei că Moş Nicolae este Sfântul Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, care în chip minunat ne aduce daruri în noaptea zilei sale de serbare. Cei mici…
Ziua de 7 decembrie reprezintă un moment de bucurie duhovnicească, pentru că prăznuim pe Sfânta Muceniță Filoteea, Ocrotitoarea Eparhiei Argeșului și Muscelului. Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, PROGRAMUL LITURGIC va fi următorul:…
Biserica Ortodoxă Română nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene, spre binele poporului român. În acest sens, în calitate…
Cum putem să ne dăm seama dacă cineva este în stare depresivă? Dacă suntem atenți, la prima vedere și exprimare, ne dăm seama că se citește pe față și mai ales după manifestări,…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, organizează în data de 16 Decembrie 2024, ora 17:00, la Casa Sindicatelor din Municipiul Pitești, Concertul Caritabil de…
Ceea ce este mai grav este faptul că depresia se consideră că a „întinerit” și că aduce mari pagube, afectând oameni mai tineri de 25 de ani, apărând ca reacție la stres, depresia…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză, a fost alături de elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Băiculești, cu prilejul unei activități educațional-catehetice dedicate…
Omul poate arăta dragoste către Dumnezeu prin milostenia faţă de aproapele. Când Domnul Hristos locuieşte în noi, suntem milostivi, iar dacă am nedreptăţit pe cineva, dăm înapoi cu prisosinţă. Aceasta este lucrarea lui…
Sărbătoarea Națională de la 1 Decembrie - alături de drapel, de stemă, de imnul de stat - este un simbol care ne determină mereu să ne amintim că existăm pe lumea asta ca…
Rugăciunea, în concepţia părinţilor filocalici, este respiraţia sufletului. Prin rugăciune omul arată că este chip al lui Dumnezeu şi dialoghează, aşadar, cu Creatorul său. Rugăciunea şi postul aduc în inimile oamenilor pacea, bucuria…