În Duminica a IX-a după Rusalii, obștea monahală de la mănăstirea argeșeană Aninoasa s-a bucurat de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului. Momentul a fost deosebit datorită faptului că ne…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, Mănăstirea Glavacioc a devenit și în această vară un adevărat atelier al sufletului și al frumosului prin desfășurarea Taberei de creație – pictură…
Mare şi neînfricată este puterea milosteniei. Chiar si puterile îngereşti care păzesc porţile cerului, dacă văd că milostenia se înalţă, deschid porţile şi celorlalte virtuţi, însă dacă văd că nu este milostenie, închid…
De-a lungul vieții, în funcție de sârguința sa, creștinul ortodox poate urca sau coborî, săptămână de săptămână, pe treptele Sfintei Liturghii, asemenea unei scări spre Ceruri, înaintând sau, dimpotrivă, îndepărtându-se de comuniunea cu…
În curtea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Merișani, două zile au prins culoare și viață printr-un atelier care a îmbinat tradiția românească și credința ortodoxă. Sub mâinile și privirile atente ale doamnei Dănciulescu…
Într-un cadru binecuvântat, plin de liniște și har, la Mănăstirea Brătășești s-a desfășurat cu aleasă bucurie ediția a IV-a a Taberei de pictură religioasă pe sticlă intitulată „Sfinții Mucenici Serghie și Vah, mărturisitori…
Astăzi este mai ușor să mărturisim pe Domnul Dumnezeu! Cunoaștem despre Credința tuturor popoarelor adeverită în istorie, prin cultul lor, prin monumentele pe care ni le-au lăsat, și prin obiceiurile lor în care…
Dacă avem conștiința trează, dacă Domnul Dumnezeu este prezent, cât de cât, în viața noastră zilnică, atunci ne dăm seama că există o strânsă legătură și condiționare: Dumnezeu-om! Așadar: „Trebuie să judecăm nenorocirile…
Totdeauna m-a fascinat să studiez în domeniul astronomiei, medicinei, arhitecturii și artei populare românești. Dar și zoologia m-a impresionat cu soiurile de animale, care mai de care, mai împodobite, nimic asemenea fiind. Cu…