Dintru început, Faptele Apostolilor şi Evanghelia a treia alcătuiau o singură operă, având acelaşi autor, pe Luca, doctorul cel iscusit, pictorul cel inspirat, cărturarul luminat şi scriitorul „primei istorii a obârşiilor creştine”. Se…
Proiectul Centrul de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” reprezintă un nou prilej de bucurie pentru viața Bisericii. El este inițiat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în care Patriarhia Română-Administrația…
Nu trece nepăsător pe lângă oamenii săraci, nu îi ocoli şi să nu-ţi fie ruşine să-i ajuţi. Lui Hristos nu Îi este ruşine să primească milostenia ta, pe care o faci prin oamenii…
Este esențială dezvoltarea unei educații utile pentru viață, atât în plan personal, cât și comunitar, care să cultive libertatea și demnitatea persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu, iubirea părintească, filială şi fraternă,…
Sfântul Ioan Apostolul, frate al lui Iacov şi fiu al lui Zevedeu, a fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi după aceea chemat la slujirea de apostolat de Domnul nostru Iisus…
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia Română, prin Administrația Patriarhală, desfășoară, la nivel național, în toate eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Române, un amplu proiect socio-educativ intitulat ,,Centrul de activități…
În canonul biblic al Noului Testament, Evanghelia după Sfântul Luca ocupă locul al treilea. Această Evanghelie îl are ca autor pe cărturarul Luca, cel care, după mărturia Sfinţilor Părinţi, a făcut parte dintre…