Luna aceasta s-a desfășurat, în comuna Mărăcineni, cea de-a VIII-a ediție a Taberei Internaționale de Vară „LET'S BE CREATIVE ON HOLIDAY – SĂ FIM CREATIVI ÎN VACANȚĂ”. Evenimentul a reunit participanți din cinci…
Continuând să medităm și să scriem despre unica existență în Univers a Domnului Dumnezeu, Atoatefăcătorul celor văzute și nevăzute, putem spune că: „Dintre toate ființele de pe pământ numai omul se roagă. Dintre…
Poetul și omul politic francez, Lamartine (1790-1869), ne arată și o altă față a lucrurilor, scriind despre glasul instinctului: „Ah! Omul este cartea cea mai de seamă: Chiar în adâncul inimii sale, citiți,…
Ce superb și suprem este să rostești: Dumnezeu există! Suntem la prima dovadă, cum s-ar spune. Și dacă mai înainte am văzut mărturisirile lui Pasteur, savantul francez, vom continua cu un mare orator…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului și eparhia noastră a fost prezentă la Tabăra ”Tradiție și Noutate„ desfășurată la Mănăstirea Oașa prin tinerii Alexei Serafim și Alexei Rafael, elevi…
În ziua de 14 iulie 2025, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Câmpulung Muscel, în care parohiile din cercul pastoral nr. I: Vișoi I, Vișoi II, Bughea…
Icoana a fost numită ,,Biblia neștiutorilor de carte” (Sfântul Ioan Damaschin) pentru că multă vreme pictura religioasă (pictura pe zid sau pe lemn) a fost singura sursă de cunoaștere a adevărului biblic. De…