Cu binecuvântarea și cu purtarea a Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în data de 25 iulie 2021, a fost realizată o întâlnire duhovnicească cu credincioșii deficienți de auz din Comunitatea Surzilor din municipiul Curtea de Argeș.
Iubirea de săraci şi iubirea de străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod se ung toţi, din care însuşi Domnul Îşi unge capul şi picioarele şi va răsplăti în împărăţia cerească pe acela care-L unge.
Faptele milosteniei nu se apreciază numai după mulțimea materială, ci mai ales după dispoziția unei inimi miloase care vede în sărăcia aproapelui propria sa lipsă.
M-am întors la Cernica mea dragă! Îmi dădeam seama acum cât de frumoasă este şi că va trebui să o părăsesc ca ascultare necondiţionată.
În aceasta luna în ziua a douazeci si opta, pomenirea Sfintilor Apostoli si diaconi: Prohor, Nicanor, Timon si Parmena.
Cu ocazia cinstirii hramului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat astăzi în mijlocul obștii monahale de la Schitul Sfântul Mare Mucenic Pantelimon aflat la cota 1000 pe Transfăgărășan.
Între două îmbolnăviri de moarte, Patriarhul Iustin, cu eforturi mari (se vedea starea şubredă a sănătăţii pe faţa lui crispată) a reuşit să treacă printre Scylla şi Caribda, trei candidaţi pentru arhierie: Ioan Mareş, preot văduv, pentru arhiereu vicar la Roman şi Huşi, Nifon Mihăiţă, ca episcop vicar patriarhal şi Calinic, ca arhiereu la Episcopia Râmnicului şi Argeşului.
În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea Sfântului maritului, marelui Mucenic si tamaduitor Pantelimon.
În fiecare an, în data de 26 iulie, Eparhia Argeșului și Muscelului sărbătorește pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.
Când citim în Scripturile bătrâne că: „a Domnului este pământul şi plinirea lui!” (Psalmul 23,1) inima ne tresaltă de bucurie şi sufletul înalţă mărire lui Dumnezeu Atoatecreatorul.
Pe Valea Dâmboviţei, între Târgovişte şi Câmpulung, se află un deal înalt numit „Dealul Cetăţuia" sau „Dealul lui Negru Vodă". Prima aşezare monahală cunoscută pe această colină datează de la începutul secolului al XIV-lea, când domnul Ţării Româneşti întemeiază un schit cunoscut până azi cu numele de „Schitul Negru Vodă" (Cetăţuia).
Credincioșii parohiei argeşene Oești Ungureni din comuna Corbeni, protopopiatul Curtea de Argeș, au avut astăzi bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Pentru că am amintit de Familia Victor Anghelina, care a răspuns prompt la rugămintea de a trimite medicamentele prescrise de dr. Proca de la Spitalul Al. Davila din Bucureşti, pentru boala de rinichi a Patriarhului Justin, mă bucur să scriu doar câteva rânduri despre o minune permanentă!
În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea Adormirii Sfintei Ana, maica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu Maria.
După prima îmbolnăvire de rinichi, a doua oară Patriarhul Iustin a fost internat la Spitalul Elias, despre care unii spuneau că, dacă intri acolo, nu mai ieşi decât cu picioarele înainte. M-am speriat de vorbele acestea.
Pagina 298 din 392