Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului s-a aflat astăzi în mijlocul obștii monahale de la mănăstirea argeșeană Slănic. Cu această ocazie foarte mulți credincioși au venit cu mic cu mare să participe la Sfânta Liturghie oficiată în altarul de vară ridicat în curtea mănăstirii.
În cuvântul de învătătură rostit cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a mulțumit credincioșilor veniți pe Taborul Argeșului, așa cum este numită mănăstirea Slănic. De asemenea Ierarhul Argeșean a îndemnat pe cei prezenți să lucreze fiecare la schimbarea vieții pentru dobândirea vieții veșnice.
Când citim în Scripturile bătrâne ne îmbogăţim fără să ne dăm seama. Când ne aducem aminte de lucrurile frumoase inima ni se umple de o mare bucurie. Când înotăm prin relele aduceri aminte, ar trebui să întrebăm pe Seneca şi vom primi răspuns bun:
Când vorbim de ajutorul pe care suntem nevoiţi să-l dăm celor din nevoi, Xenofon (443 î.Hr.) ne arată: „Mulţi au asemenea sentimente faţă de unii, că, atunci când le merge rău, nu pot trece aceasta cu vederea, ei îi ajută în nenorocire, dar când sunt fericiţi, le pare rău.”
Cu mare tristete, Arhiepiscopia Argesului si Muscelului, anunta vestea trecerii timpurii in Tara de peste Veac, a Preacuviosului Parinte Protosinghel Caiea Serafim (Gheorghe-Mihai), staretul Manastirii Negru-Voda din Muncipiul Campulung, Judetul Arges, vrednic slujitor al Domnului Dumnezeu.
Dacă ne gândim, să zicem, la drama preoţilor din România, care nu aveau dreptul să-şi poarte pruncii în şcolile şi Universităţile de Stat – că numai acelea erau – trebuind să-şi schimbe numele, să fie înfiaţi sau siliţi să se lepede de părinţi, s-ar adăuga o pagină epopeică de multe şi grave suferinţe.
Ieri, 8 iunie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, a slujit la hramul manastirii Cozia din cuprinsul Arhiepiscopiei Ramnicului, la invitatia Înaltpreasfințitului Varsanufie, Arhiepiscopul Ramnicului.
Cu acest prilej Chiriarhul Argeșului, in cuvantul rostit dupa citirea Sfintei Evanghelii, a evidentiat importanta lucrarii Sfintei Treimi in viata crestinilor, subliniind iubirea si unitatea Sfintei Treimi ca temeiuri pentru iubirea si unitatea oamenilor.
Starea numită ambiţia ar putea fi înlocuită cu un cuvânt mai potrivit. Să zicem voinţă lucrătoare? Poate mai bine s-ar putea numi râvnă cu măsură? Herodot ( 484-425), în cartea sa „Istorii” a scris: „Ambiţia e un lucru rău!”
Ambiţia oricărui om se umflă pe măsură ce-i creşte puterea pământească, trecătoare ca umbra. Cei atinşi de această râie au scris că fiecare om are câte o ambiţie, oricât de mică, dacă nu pentru înţelepciune, cel puţin pentru fleacuri. Tendinţa noastră este de a ne face faimoşi cu orice preţ. Dacă n-o putem face prin cumpănita atitudine şi cu bun simţ, atunci o facem prin nebunie, clădind pe min-ciuni şi îndrăzneli.
Dintre toate zidirile binevoite şi binecuvântate de Dumnezeu pe pământ, omul este cel care a fost încoronat cu marele dar al Rostirii!
Cred că nu este cazul să insistăm asupra acestui mijloc de comunicare dintre oameni. Am auzit pe unii, care se cam săturaseră de minciunile colorate ale veacului şi că ar fi bine să ne ia Dumnezeu
Donarea de sânge reprezintă un act de milostenie faţă de aproapele aflat în suferinţă. Nu poate fi un mod mai frumos de a-I urma lui Hristos, decât de a dărui ceva din noi, din ceea ce suntem.
În această Duminică a Rusaliilor, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie pe esplanada noii Catedrale Arhiepiscopale din municipiul Curtea de Argeș.
Cu această ocazie au fost sfințite frunzele de nuc care închipuiesc limbile de foc coborâte peste Sfinții Apostoli prezenți în cetatea Ierusalimului la cincizeci de zile după Învierea Domnului Iisus Hristos.
Duminica Mare, cum se mai spune pe la noi, este Duminica Rusaliilor, adică Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostolii Domnului și întreaga fire, precum și ziua Întemeierii Bisericii Creștine.
Când eram mai mic şi mă ducea mama pe la schituri şi monastiri auzeam des pomenindu-se cuvântul smerenie. Vai, maica Agnia este smerită! Părintele Iosif este tare smerit! Uite la sora Ecaterina, ce smerit păşeşte! Şi tot aşa. Tot auzind mi-a cam venit acru de atâta smerenie vorbită.
Mărindu-mă puţin, am înţeles în Teologie că: „Hristos Iisus: S-a smerit pe Sine făcându-se ascultător până la moarte – şi încă moarte pe cruce!”.
Se spune că noi, oamenii, putem fi consideraţi ca şi aleşi atunci când suntem iubiţi de Dumnezeu. Odată veniţi pe lume, Dumnezeu binevoind întru noi, ne putem considera iubiţi de Dumnezeu şi aleşi de a veni în frumuseţea acestei lumi văzute.
Data de 6 iunie reprezintă un moment de bucurie duhovnicească pentru credincioșii Eparhiei Argeşului şi Muscelului, pentru că sărbătorim ziua de naștere a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.
În ziua Praznicului Înălțării Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la mănăstirea Trivale. Foarte mulți credincioși au participat cu această ocazie la Sfânta Liturghie oficiată în Altarul de Vară, fiind respectate toate regulile de igienă și distanțare fizică impuse de autorități.
Pagina 251 din 252