În ziua de 21 septembrie 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din Cercul nr. IV pastoral: Glâmbocelu, Chițești, Mărcești, Bogați, Valea Zimbrului, Suseni și Glâmbocel Deal, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Permanent trebuie să avem în minte această datorie sfântă: milostenia. Fiecare creştin este dator să fie darnic, asemenea pământului care întoarce seminţele primite însutit şi înmiit, să fie milostiv şi iertător, pentru că Părintele nostru Milostiv şi îndelung iertător este şi „face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Educația creștină, ce își propune să formeze caractere, urmărește aplicarea în practică a principiilor ei. În acest fel, omul nu se mai oprește la simpla învățare a elementelor de doctrină, trecând la lucrare, la punerea lor în practică. Aceasta este educația creștină integrală, ce trece dincolo de cea intelectuală și de cea religioasă, devenind educație morală.
În ziua de 20 septembrie 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din Cercul nr. V pastoral: Burluși, Ciofrângeni, Bârsești, Bârsești de Sus, Tigveni, Lacuri, Piatra și Poienari, au oferit credincioșilor pachete cu alimente.
Cu purtarea de grijă şi cu îndemnul permanent al Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului se desfăşoară activităţi de binefacere, milostenie şi sprijin pentru persoanele defavorizate din punct de vedere social.
După cum apa scoasă din fântânile care s-au umplut prea mult se ridică din nou la înălțimea de dinainte, tot așa și dărnicia crește iarăși și se umple, pentru că iubindu-i pe săraci, prin ei aflăm mila lui Dumnezeu.
Mitropolitul Antonie Plămădeală, în anul 1981, scotea de sub tipar Dascăli de cuget şi simţire românească. Peste 50 de pagini sunt dedicate lui Neagoe Basarab, Domn al culturii româneşti!
În aceasta luna, în ziua a douazeci si treia, pomenirea zamislirii Sfântului slavitului înaintemergatorului si Botezatorului prooroc Ioan.
Academia Română și Muzeul Național al Literaturii Române au organizat miercuri, 22 septembrie 2021, sesiunea științifică „Neagoe Basarab – 500 de ani de la moarte“.
„Se cuvine să citim Învățăturile lui Neagoe Vodă Basarab către Fiul său, Teodosie, și către fiii săi, printre care suntem și noi”, a afirmat miercuri Înaltpreasfințitul Părinte Calinic al Argeșului și Muscelului la Academia Română, unde a participat ca invitat special al sesiunii științifice „Neagoe Basarab – 500 de ani de la moarte“.
În sufletul lui de domn creştin ortodox şi de bazileu, purtând coroana împărătească a credinţei în Hristos, a gândit să lase moştenire urmaşilor săi, popor şi domn de ţară, ultimul său cuvânt, precum rosteau marii duhovnici şi isihaşti, înainte de a se odihni cu trupul în sălaş, sub lespede şi cu sufletul în faţa judecăţii lui Dumnezeu.
În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua pomenirea Sfantului Mucenic Teodosie de la Brazi.
Creştinătatea din întreaga lume a auzit de inima şi sufletul de aur al slăvitului Neagoe Vodă Basarab, domnitor al Ţării Românești, unde bisericile şi mănăstirile primeau cu îndestulare, mila domnească a darnicului Neagoe Basarab.
În aceasta luna, în ziua a douazeci si una, pomenirea Sfântului Apostol Codrat.
Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Părintelui Arhiepiscop Calinic, în Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, cu ocazia Festivalului Internațional: Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș, a avut loc ceremonia anuală a primirii de noi membri în Academia Internațională Orient-Occident, precum și acordarea de premii și distincții, la ceas aniversar.
Pagina 247 din 354