Sfântul Ioan Scărarul s-a numit după scrierea sa, ajunsă celebră, „Scara”. Din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, avea să se nască prin anul 579, fiind contemporan cu un alt personaj celebru, Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Este fascinant să citești cărți alese! Să fii în comuniune cu cei care au fost, dar au rămas prezenți în casa și familia noastră. Câte cărți avem, atâția prieteni scriitori avem! Suntem mereu în văzduhul unei Academii personale! Cât de emoționant este atunci când mai vedem și rânduri scrise cu mâna!
Ne va face bucurie gândirea savantului Nicolas Malebranche, care a trăit între anii 1638-1715, o viață de 77 de ani. Aplecat spre evlavie adâncă a urmat Teologia la Sorbona, intrând apoi în Ordinul călugăresc al Oratorienilor, cercetând cu osârdie Teologia, Geometria, Fizica și Filosofia.
În gândirea filosofului Thomas Hobbes (1588-1679), care a trăit 91 de ani (longeviv, pe vremea aceea când bieții oameni nu trăiau mai mult peste jumătate de sută), a folosit o expresie, care nouă, azi, ni s-ar părea „abracadabrantă”: „omul este o mașină”!
În istoria zbuciumată a omenirii, glasul conştiinţei, libertatea harică şi virtuţile în cunună de aur pe frunţile ostenitorilor, toate acestea la un loc nu vor putea învinge şi nici elimina suferinţa!
Vom continua șirul oamenilor de știință ai lumii. Acum vom prezenta pe Thomas Hobbes, care a venit pe lume la 5 aprilie 1588, în satul Westport de lângă orașul Malmesbury, ca fiu al preotului din acel sat. Deosebit de dotat, la 14 ani a tradus Medeea lui Euripide, din limba greacă în versuri latine, desăvârșindu-și studiile la Oxford.
Cred că pentru cititorii argeșeni și cei care ar mai binevoi a citi, dacă au timp, este necesar a zice câteva cuvinte despre Sfântul Ierarh Calinic, cel care a fost stareț al Cernicăi, lângă București, iar din 1850, Episcop al Eparhiei Râmnicului Noului Severin, adică episcopul întregii Oltenii de azi care cuprinde județele Olt, Vâlcea, Dolj, Mehedinți și Gorj.
Prin mijloacele de comunicare prin eter, am aflat dimpreună, că din necuprinsul pustiu al Saharei africane, au pornit, ca în fiecare an, nori de praf extrafin care au ajuns în Europa, și deci, și în România.
În scrisoarea a XIV-a, adresată de Rene Descartes, în 4 august 1645, din localitatea Egmont, Principesei Elisabeta, îi propune să citească o carte prețioasă, scrisă de Seneca, De Vita Beata (Despre viața fericită); aceasta pentru reputația autorului și la demnitatea conținutului.
În lumea științifică, dar și în câmpul vast al cunoștințelor generale, numele lui Giordano Bruno este pomenit adesea, cu un fel de venerație cuprinzătoare.
Ca să înțelegem mai limpede gândirea lui Rene Descartes, cred că este potrivit să prezentăm harnicilor cititori și câteva pasaje din cartea tipărită în 1641, Meditații despre Filosofia primă!
Cu mintea mea de „trubadur” prin universul vizibil, mi-au trecut multe gânduri, spre exemplu: mi-am imaginat o inimă zidită din opt miliarde de inimi!
Acest mare savant, Rene Descartes, a trăit la începutul secolului al XVI-lea (1596-1650), într-o lume care i se părea iluzorie, și pentru a-și stabili sieși, mai ales, faptul de a fi sigur de stabilitatea convingerilor sale, el recurge la ceea ce se poate numi „metoda îndoielii”.
N-am putea trece cu vederea pe Nicolaus Copernic (1473-1543), mare astronom și cosmolog polonez de limbă latină, care a construit un nou sistem, săvârșind o revoluție copernicană.
Pentru cine nu știe, Descartes s-a născut în localitatea La Haye en Touraine, în anul 1596, făcându-și studiile la așezământul din La Fleche, colegiu pentru fii de nobili, în care iezuiții predau o filosofie aristotelică scolastică. Descartes, însă, dorea să învețe din „marea carte a lumii”.
Pagina 3 din 95