Conţinutul didactic al excursiilor este mult mai flexibil şi mai variat decât al lecţiilor desfăşurate în sala de clasă, elevii participând cu multă bucurie şi optimism la aceste acţiuni, lărgindu-şi în acest fel orizontul de cunoştinţe prin contactul direct cu realitatea.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a organizat o activitate catehetică pentru copiii de la Grădinița cu Program Prelungit Micul Prinț din cartierul Pitești.
Jertfelnicia dragostei frăţeşti exprimată în faptele milosteniei sporesc, ne spune Sfântul Apostol Pavel, bucuria în chiar miezul încercărilor: „Că în multa lor încercare de necaz, prisosul bucuriei lor şi sărăcia lor cea adâncă au sporit în bogăţia dărniciei lor“ (II Cor. 8, 2).
Oul este simbol al creației și învierii, iar culoarea roșie semnifică Sângele Domnului nostru Iisus Hristos cel curs de pe Cruce pentru noi și pentru a noastră mântuire.
Bine este omului a da din destul celor lipsiți din ostenelile sale, din cele ce dă Domnul, fără să aleagă cui să dea, sau cui să nu dea. Că slujba aceasta preadreaptă se împlinește pentru că este slăvită la Dumnezeu. Dumnezeu a randuit milostenia nu doar pentru pentru a fi hraniti cei flamanzi si imbracati cei goi ci mai ales pentru a folosi celor care dau din putinul lor.
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment. Cum aceasta este atât de importantă, să ne dăm silința să o întărim în suflet și să o sporim în viața noastră!
Când facem milă cu cel nevoiaș, inima ni se face ușoară și căpătăm îndrăzneală în rugăciune. Când miluim pe cel sărman, dispar gândurile cele rele și simțim că suntem din nou fiii lui Dumnezeu.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză a organizat o activitate creativă și educațional-catehetică la Școala Gimnazială Nr. 1 Valea Danului.
Dumnezeu ne-a dat mila ca o poruncă a dragostei. Milostenia este plata pentru răscumpărarea păcatelor noastre. Miluind pe cineva ne miluim pe noi înşine!
Postul Sfintelor Paşti este o călătorie duhovnicească a cărei destinaţie este Învierea. Legătura dintre post şi Înviere descoperă esenţialul despre credinţa şi viaţa noastră creştină. Şcoală a pocăinţei la care orice creştin se cuvine să participe în fiecare an, Postul Mare are în vedere în primul rând reevaluarea şi schimbarea vieţii.
Pagina 1 din 259