Skip to main content

Legea nr. 140/2025, adoptată de Parlamentul României și promulgată prin decretul nr. 790 din 24 iulie 2025, a instituit anul 2026 drept Anul  Constantin Brâncuși. În cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, duminică 10 mai, la Parohia Băjești s-a desfășurat  un proiect cultural‑educativ intitulat „Ziua patrimoniului la Băjești”. Acest eveniment la care Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului s-a alăturat ca partener, a fost organizat de către doamna Petri Gabriela, domnul Voican Gheorghe, cu sprijinul și participarea artiștilor Petri Eugen, Ilarion Voinea, Ionel Mihai, sculptori români promotori activi ai operei și moștenirii brâncușiene.

Manifestarea a cuprins o slujbă de Te Deum, oficiată de către un sobor de preoți, în frunte cu părintele Diaconescu Puiu Andrei, consilier eparhial, care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic. A urmat o prezentare a  Ansamblului Monumental „Curțile Fortificate Mareș Băjescu”, făcută de către preotul paroh Sanda Narcis-Constantin, în prezența tinerilor și copiilor din localitate și vizionarea unui material despre opera brâncușiană.

Evenimentul a continuat cu un atelier de creație (sculptură în lemn și piatră) coordonat de către sculptorii amintiți, la care participanții au fost invitați să se implice efectiv în actul creației artistice.

Evenimentul, avându-l ca pretext cultural pe marele Brâncuși, a reușit să trezească în mintea și sufletul tinerilor participanți dragostea și responsabilitatea față de valorile patrimoniului cultural național.