Întotdeauna m-au uimit planurile lui Dumnezeu. Când citim în Psaltirea Vechiului și Noului Testament, deopotrivă: „Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut”, s-ar părea că totul se limpezește și lumina înțelesului inundă inima noastră.
Printre lucrările lui Dumnezeu de care trebuie să ne aducem aminte mereu, se numără și ierarhul Antim Ivireanul, sfântul lui Dumnezeu.
Dacă el s-a născut în Iviria, străvechea Georgie, prin anul 1650 și este adus în Țara Românească de domnitorul Constantin Brâncoveanu, de la Patriarhia de Constantinopol, prin 1690, înseamnă că Andrei, că așa îi era numele din botez, avea să pășească în Ungrovlahia pe la 30 de ani bătuți pe muchie.
Aici, la noi, avea să primească harul preoției de la Duhul Sfânt prin mâna marelui mitropolit Teodosie. De cum a venit s-a apucat de lucrul cel mult drag inimii sale: tipăritul de cărți religioase în cele patru limbi pe care deja le cunoștea la perfecție! Putem spune, din capul locului, fără teama de a greși, că această minunată făptură, hăruită de Dumnezeu, era atinsă nu numai de aripa sfințeniei, ci și de aripa geniului.
Cu o putere fără seamăn, a orânduit tipărirea de cărți pentru Țara Românească, Arabia, Georgia natală, în limbile: română, greacă, arabă, georgiană, slavonă. Această lucrare strașnică, hrana sufletului său de zi cu zi, avea să-i aducă de timpuriu invidia și ura contemporanilor săi dinlăuntrul și dinafara Țării în care a fost chemat de Dumnezeu să slujească întru osârdie pilduitoare. Se cunoaște din Istoria Bisericească și Istoria literaturii vechi, chipul marelui ierarh Antim, care peste un sfert de veac a luminat spațiul nostru românesc, atunci când a condus, ca egumen, Mănăstirea Snagov, unde, din tipografia meșterită cu mâna sa întru desăvârșită măiestrie, a scos zeci de cărți, ca episcop al Râmnicului, doar în trei ani, a continuat munca de scoatere la lumină a cărților de folos clerului pe care-l păstorea cu maximă grijă duhovnicească; iar ca mitropolit al Țării Românești, a culminat întru grija cea mare pentru izbăvirea Bisericii și a neamului românesc de lipitorile dinăuntru și dinafară, cu care a avut grele lupte de dat.
Dacă a uimit pe cei din jurul său cu înclinațiile sale deosebite, spre sculptura în lemn, pictură, broderie, cunoaștere de limbi străine, talent organizatoric, râvnă și caracter intransigent peste măsură, el va învăța rapid la București arta tipografică, făcându-și ucenicia pe lângă fostul episcop de Huși, Mitrofan, pentru că la venirea lui în țară, această artă îi era străină.
Antim Ivireanul a ajuns să toarne litere arabe, lucru confirmat și de Atanasie, patriarhul Antiohiei, mai târziu, după ce a tipărit pe teritoriul țării noastre primele cărți arabe, le-a trimis chiar o tipografie completă. De aici înțelegem mai bine aria de cultură universală a marelui martir Antim Ivireanul.
De la el ne-a rămas un tezaur extrem de bogat și valoros.
Putem aminti doar sumar: Biserica Mănăstirii Antim din București, ctitoria mâinilor sale și cu cheltuiala sa, după cum însuși spune și cu Așezământul în 32 de puncte, unic până azi; Predicile sau Didahiile, operă celebră scrisă într-o limbă românească ajunsă la culmile de limpezime și forță de exprimare; Chipurile Vechiului și Noului Testament, în 505 portrete în medalion, care se mai numește și arborele genealogic al lui Iisus Hristos. Specialiștii spun că: „De altfel valoarea artistică a acestei opere este mult mai mare decât cea literară și istorică, cu toate că textul este, la rândul său deosebit de interesant, trădând pe un fin cunoscător atât al istoriei biblice, cât și al celei profane.”
În cele ale oratoriei și păstoriei a fost desăvârșit, precum și în cele ale politichiei, numai că în cea mai mare măsură, tocmai din cauza aceasta și-a pierdut capul.
Oficinile intrigante din Fanar și invidiile de moarte din juru-i l-au dus în pragul alungării din fruntea Bisericii Românești și trimiterea la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinaiul Egiptului.
Marele Antim n-avea să mai ajungă acolo. Pe drum a fost omorât și aruncat în râul Tungia sau chiar poate în lacul Mănăstirii Snagov, de unde, într-o zi, se va arăta nouă, cum s-a așezat ca sfânt în calendar, în 27 septembrie, rugându-l să ne ajute să răzbim în viața aceasta „ticăloșită” cum o numea el, aprins de focul dumnezeirii!
Calinic Argeșeanul
