Într-o lume în care răsună multe păreri, dar sunt puține rădăcini, Botezul rămâne adevăratul început al vieții în Hristos. Nu este un simplu ritual, ci o Taină sfântă, prin care omul este ridicat din starea de fiu risipitor în starea de fiu al ascultării lui Dumnezeu. Iisus Hristos ne cheamă să ne naștem a doua oară, nu din trup, ci din apă și din Duh -, pentru a putea intra în Împărăția cerurilor (Ioan 3, 5).
Botezul este și un răspuns la una dintre cele mai adânci întrebări ale omului: de ce existăm? Pentru a trăi în Hristos, în comuniune cu Dumnezeu și cu aproapele. „Adevăratul scop al vieții creștine constă în dobândirea Duhului Sfânt”, ne învață Sfântul Serafim de Sarov.
Părțile principale ale Sfântului Botez:
- Lepădările și exorcismele: Prima parte din slujba Botezului o constituie lepădările de satana, rostite de trei ori cu fața spre apus, personal de adult sau de naș în cazul pruncilor, urmate de întoarcerea cu fața spre răsărit și mărturisirea unirii cu Hristos și rostirea Crezului. Acestea reiau cele trei refuzuri ale Mântuitorului în fața ispititorului pe muntele Carantaniei (Matei 4).
- Sfințirea apei: A doua parte constă în binecuvântarea apei din cristelniță, prin chemarea harului Duhului Sfânt, urmată de turnarea întreită a untdelemnului sfințit în apă.
- Întreita afundare: A treia și cea mai importantă parte o constituie întreita afundare a pruncului în numele Sfintei Treimi. Această întreită afundare este îngropare și înviere împreună cu Hristos: „Noi, prin Botezul în moartea Lui, ne-am îngropat împreună cu El, ca să umblăm întru înnoirea vieții” (Romani 6, 4).
Ce trebuie adus la Botez:
- Certificatul de naștere al copilului – pentru înscrierea în registrul bisericesc și eliberarea certificatului de botez;
- Lumânare de ceară curată – simbol al luminii lui Hristos, care luminează sufletul celui nou botezat. Se evită decorarea cu personaje fictive, pentru că nu căutăm fantezia lumii, ci „lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume” (Ioan 1, 9);
- Vin roșu – pentru pregătirea liturgică a Sfintei Împărtășanii;
- Untdelemn curat – de preferat de măsline, potrivit rugăciunii de binecuvântare în care este pomenit porumbelul cu ramura de măslin, semnul împăcării (Facerea 8, 11). Acest ulei este folosit pentru ungerea pruncului înainte de afundare, ca semn al milei, al vindecării și al ocrotirii dumnezeiești;
- Pânză albă (crișmă) – pentru înfășarea pruncului: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat” (Galateni 3, 27);
- Prosop mare, bumbac, pentru noul botezat (prosopul trebuie să fie suficient de mare pentru uscarea pruncul);
- Un prosop mediu pentru ștergerea mâinilor, pentru preot;
- Panglică albă, preotul foloseşte această faşă înmuiată cu apă şi stropeşte întâi faţa pruncului rostind: „Îndreptatu-te-ai, luminatu-te-ai, sfinţitu-te-ai, spălatu-te-ai în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin”, apoi cu o bucată de burete special spală toate locurile unde a fost uns cu Sfântul Mir;
- Trei lumânări potrivite pentru cristelniță, fără ornamente. Se poate aduce o cutiuță pentru păr, tuns ca jertfă simbolică, precum și o cruce de gât, care va fi sfințită și dăruită familiei.
De ce evităm decorarea excesivă a cristelniței?
Cristelnița este locul nașterii duhovnicești și simbolizează pântecele vieții celei noi. De aceea, Biserica recomandă simplitate, nu aranjamente voluminoase, voaluri sau flori în exces, care pot încurca preotul și distrage atenția de la Taină.
Cine sunt nașii?
Nașul sau nașii sunt părinți duhovnicești, nu doar martori. Ei trebuie să fie ortodocși, spovediți, cunoscători ai Crezului, pregătiți sufletește, pentru a-l crește pe fin în și pentru Hristos.
Când se face Botezul?
În general, între ziua a 8-a și a 40-a de la naștere. În Legea Veche, copiii erau tăiați împrejur în a opta zi (Levitic 12, 3); în Hristos, avem o „tăiere împrejur duhovnicească” (Coloseni 2, 11-12).
Se botează și copiii?
Da. „Făgăduința este pentru voi și pentru copiii voștri” (Faptele 2, 39). În Noul Testament s-au botezat „case întregi” – casa Lidiei (Fapte 16, 15), a temnicerului (Fapte 16, 33), a lui Ștefana (I Cor. 1, 16). Pruncul profet Ioan a săltat în pântecele mamei (Luca 1, 44), arătând că harul atinge și pruncii, nu după logica noastră, ci după voia lui Dumnezeu.
Botezul de necesitate: Dacă un copil este în pericol de moarte, poate fi botezat de orice ortodox, prin turnarea de trei ori a apei pe trup și rostirea: „Se botează robul lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui. Amin; și al Fiului. Amin; și al Sfântului Duh. Amin.” Dacă pruncul trăiește, preotul va face slujba completă, fără a repeta botezul, căci Taina nu se repetă.
Ce aduce Botezul:
- Identitate – devenim fii ai lui Dumnezeu și frații Domnului Iisus;
- Lumină – primim Lumina lui Hristos și arvuna Duhului Sfânt;
- Har – curățire, tămăduire, îndrumare;
- Rădăcină – în Trupul lui Hristos, în Biserică.
Cuvânt din Sfinții Părinți: „Ești tânăr? Întărește-ți tinerețea cu frâul Botezului. Ai trecut de floarea vârstei? Nu-ți păgubi strânsura, nu pierde talismanul. Dacă ți-ar promite un medic că te poate face tânăr prin leacuri și operații, n-ai dori? Dar când Botezul îți promite înnoirea sufletului, de ce amâni? Nu vrei să vezi cum omul cel învechit întinerește și revine la floarea vieții?” (Sfântul Vasile cel Mare, „Omilii și cuvântări”, Omilia a XIII-a, V; „Omilii despre Sfântul Botez”, XIII, 5)
După Botez:
- Copilul este adus regulat la Sfânta Împărtășanie;
- Este crescut în credință, cu rugăciune și viață liturgică;
- Parohia poate dărui un Catehism sau Nou Testament, ca început pentru îndrumare.
Protos. Rafael Vintilă – Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” din Pitești
Un proiect al Sectorului Cultural și Comunicații Media și Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului