Skip to main content

Biserica Schitului Nașterea Maicii Domnului din Câmpulung Muscel a fost sfințită. Slujba de sfințire a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, în prezența unui sobor de preoți și diaconi, a ctitorilor și a numeroși credincioși.

În continuarea momentului liturgic, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în altarul de vară al schitului. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, împreună cu Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, a oferit distincții mai multor clerici și binefăcători care au sprijinit, prin osteneala și contribuția lor, ridicarea și înfrumusețarea Schitului Nașterea Maicii Domnului.

De asemenea, Chiriarhul a oferit Medalia Omagială „Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș” ctitorilor acestui sfânt locaș, Părintelui Nicandru Nicolae Frățilă și Doamnei Doctor Maria Osman Fidan, în semn de prețuire și recunoștință pentru contribuția și jertfelnicia lor la ridicarea schitului.

La final, un grup de copii din cadrul ansamblului „Zestrea Rucărului” a susținut un moment artistic, interpretând pricesne. Ansamblul a fost înființat de Consiliul Local Rucăr, în parteneriat cu Centrul Cultural „Doina Argeșului”, sub îndrumarea instructorului Gherman Nicolae Bogdan.

Lucrările la Schitul Nașterea Maicii Domnului s-au desfășurat în perioada februarie 2024 și august 2026, după proiectul arhitectului Adrian Păun, fiind realizate cu sprijinul mai multor constructori, meșteri și artiști.

Așezământul are hramurile Nașterea Maicii Domnului, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina și Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica.

Biserica a fost împodobită cu pictură în frescă și mozaic, iar ansamblul a fost completat cu chilii, bibliotecă, spații administrative și o clopotniță cu trei clopote.

La finalul lucrărilor a fost amenajat și un altar de slujbă de vară, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului.