Sunt momente în viață când simți că nu mai ai pe cine conta. Oamenii te dezamăgesc, planurile se prăbușesc, iar soluțiile întârzie. Dar tocmai aici începe să se vadă adevărul Evangheliei: mântuirea nu vine din puterea omului, ci din harul lui Dumnezeu.
Femeile mironosițe au mers la mormântul lui Iisus cu o întrebare reală și apăsătoare: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului?” (Marcu 16, 3). Nu aveau soluția, dar au mers mai departe. Și Domnul a lucrat înaintea lor. „Și, uitându-se, au văzut că piatra fusese prăvălită” (Marcu 16, 4). Ceea ce pentru ele era o problemă greu de rezolvat fusese deja împlinit de Dumnezeu. Aici se descoperă inima credinței: nu puterea omului, ci lucrarea lui Dumnezeu deschide ceea ce noi nu putem deschide. De aceea spune Hristos: „Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu” (Luca 18, 27).
Piatra nu a fost prăvălită pentru ca Iisus să iasă din mormânt, ca și cum ar fi fost ținut de ea, ci pentru ca oamenii să poată vedea mormântul gol. Hristos Cel înviat nu este limitat de materie: El a ieșit din mormânt așa cum, mai târziu, a intrat la ucenici prin ușile încuiate (Ioan 20, 19). După cum la naștere nu a stricat fecioria Maicii Sale, fiind Dumnezeu-Omul, tot astfel nici mormântul pecetluit nu L-a putut opri.
Piatra a fost prăvălită de înger (Matei 28, 2), nu pentru El, ci pentru femeile mironosițe și pentru noi, ca să vedem și să credem că moartea a fost biruită și mormântul a rămas gol.
MORMÂNTUL GOL ȘI TAINA ALTARULUI
În fiecare biserică ortodoxă, în inima Sfântului Altar, se află Sfânta Masă, pe care este așezat Sfântul Antimis, pânza sfințită ce poartă icoana punerii în mormânt a Domnului. Astfel, fiecare altar devine o prelungire tainică a Sfântului Mormânt, locul unde Hristos a fost pus, dar din care a înviat. Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, tâlcuiește această realitate spunând că Sfânta Masă este deopotrivă masa Cinei celei de Taină, mormântul Domnului și tronul lui Dumnezeu, locul unde cerul și pământul se întâlnesc.
De aceea, duminica dimineața venim la biserică asemenea mironosițelor și apostolilor, aducând „miresmele” noastre: credința, rugăciunea și pocăința. Aici ascultăm Evanghelia Învierii și ne împărtășim cu Hristos în Euharistie, descoperind că mormântul nu mai este loc al morții, ci izvor de viață, iar întâlnirea cu El devine reală și vie pentru fiecare dintre noi.
SEMNUL LITURGIC AL ÎNVIERII
Un detaliu frumos din Sfânta Liturghie ne arată, simbolic, chiar momentul deschiderii mormântului. Atunci când se rostește Crezul, preotul ridică Sfântul Aer și îl clatină deasupra Cinstitelor Daruri. Această mișcare nu este întâmplătoare: ea închipuie cutremurul dinaintea Învierii și tulburarea străjerilor de la mormânt, așa cum spune Evanghelia: „Și iată, s-a făcut cutremur mare… iar cei ce păzeau s-au cutremurat și s-au făcut ca morți” (Matei 28, 2-4).
Clătinarea Aerului sugerează momentul în care piatra este dată la o parte și mormântul se deschide. În același timp, pe Sfânta Masă se află deja Cinstitele Daruri, prescura și vinul liturgic, care închipuie Trupul și Sângele Domnului, puse ca într-un mormânt înainte de descoperirea slavei Învierii. Iar când se ajunge la cuvintele „Și a înviat a treia zi…”, preotul oprește clătinarea, împăturește Aerul și îl așază deoparte, asemenea îngerului care a prăvălit piatra.
Pentru noi, asta înseamnă că Liturghia nu este doar o slujbă, ci o intrare vie în evenimentele Învierii: nu doar le amintim, ci le trăim. Astfel, chiar în fața noastră, „piatra” se dă la o parte, iar Hristos Se descoperă ca fiind viu și lucrător în mijlocul nostru.
MIRONOSIȚELE – PILDĂ DE CREDINȚĂ ȘI DRAGOSTE
Femeile mironosițe au fost femeile care L-au urmat pe Hristos și care și-au transformat viața odată ce s-au întâlnit cu El. Cercetările filologice arată că termenul grec μύρον (myron) desemnează unguentul parfumat sau uleiul aromat, nu rășina de smirnă în sens strict; de aceea, femeile numite în tradiție mironosițe erau purtătoare de parfumuri și uleiuri aromate aduse la mormânt. Deși exista un real pericol de a fi arestate, fiind socotite ucenice ale Lui, ele au ignorat dușmanii și amenințările acestora, s-au apropiat de Crucea Sa și, ulterior, de mormântul Lui, încercând, prin faptele lor, să îndulcească durerea nesfârșită a Preasfintei Fecioare Maria, despre care se spusese: «și prin sufletul tău va trece sabie» (Luca 2, 35).
Ele ne oferă o pildă vie de credință și dragoste, arătându-ne că în ziua întâi a săptămânii, duminica, după participarea la Sfânta Liturghie, se cuvine să cercetăm cu evlavie mormintele celor adormiți, aducând miresme de tămâie și flori, ca semn al rugăciunii și al nădejdii în Înviere. Calendarul Bisericii este plin de chipuri luminoase de femei: sfinte, diaconițe, călugărițe, mame și bunici care au purtat credința mai departe prin dragoste, jertfă și statornicie. Ele nu au fost doar martore, ci lucrătoare ale harului, făcând din viața lor o Evanghelie vie. Femeile mironosițe rămân icoana acestei credințe curajoase.
Deși nu aveau răspunsuri, au mers înainte. Și tocmai pentru aceasta au fost învrednicite de o chemare unică: au devenit „apostoli pentru Apostoli”, fiind trimise de înger să vestească ucenicilor Învierea lui Hristos. Aici vedem taina credinței adevărate: Dumnezeu lucrează cu cei care, chiar fără soluții, nu se opresc din a merge spre El. La mulți ani de ziua voastră, ziua fiicelor creștine! Fie ca râvna, curajul și dragostea mironosițelor să se regăsească în viața fiecăreia dintre voi, spre bucuria Bisericii și slava lui Dumnezeu.
✒️ Protos. Prof. Dr. Vintilă Rafael – Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” – Rectorat, Pitești 📣 Proiect cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, prin Sectorul Cultural și Comunicații Media și Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – ARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI ȘI MUSCELULUI.
