În protoieriile Topoloveni și Mioveni din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului au avut loc ieri după-amiază conferințele preoțești de primăvară, dedicate „Anului omagial al pastorației familiei creștine”. Evenimentele au fost prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.
La aceste întâlniri a participat părintele Andrei Michai, consilier administrativ-bisericesc eparhial, alături de părinții protopopi și de preoții din cele două protoierii ale Eparhiei Argeșului și Muscelului.
În cadrul conferințelor, preoții conferențiari au evidențiat, prin lucrările prezentate, importanța familiei creștine în societatea contemporană, subliniind rolul acesteia în păstrarea și transmiterea valorilor morale și spirituale. De asemenea, au fost analizate provocările cu care se confruntă familia creștină în contextul actual și modalitățile prin care Biserica poate sprijini și întări viața de familie.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a apreciat implicarea preoților în activitatea pastorală și misionară, îndemnându-i să acorde o atenție deosebită pastorației familiei și educației creștine a tinerelor generații.


































































