Când eram elev la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, din fericire, am avut profesori excepționali, aleși și numiți dintre doctoranzii Profesorului eminent, Iustin Moisescu, viitorul mitropolit al Ardealului, apoi al Moldovei și Sucevei, peste o jumătate de Românie, iar apoi patriarh al Bisericii Străbune.
Când a ajuns mitropolit al Moldovei și Sucevei, a adus la Seminarul nemțean pe cei mai buni și harnici profesori. Am avut bucuria să fiu elevul acestor eminențe cenușii. Printre ei strălucea întru doctorat și știință, profesorul Ioan Serafinceanu, care printre doctoratele obținute, avea unul și în Filosofie. Îl auzeam mereu pomenind de filosoful Fichte (1762-1814) și de faptul că în secolul al XVIII-lea, filosoful Immanuel Kant elaborează o filosofie a idealismului și a ego-ului transcendental, „eul” care sintetizează informația. Aceasta constituie baza idealismului și a rațiunii de sine promovată de Fichte. Era copleșit de acest filosof! Atunci n-am priceput mare lucru, dar auzind pomenindu-se mereu numele, am început să mă întreb: de ce este preocupat dascălul meu de acest filosof german?
Fichte a devenit elevul lui Immanuel Kant și, cum citim în Istoria Filosofiei, s-a preocupat și s-a întrebat: cum este posibil să existăm ca ființe etice cu liber-arbitru, trăind într-o lume care pare fi determinată cauzal, adică o lume în care fiecare eveniment decurge în mod necesar din alte evenimente, și condiții anterioare, conform legilor veșnice ale naturii.
Și mai ales: „Ideea că există o astfel de lume ”în afara noastră”, dincolo de noi și independentă de noi, este cunoscută drept dogmatism”. El se întreabă: „Cum putem considera că oamenii au liber-arbitru, dacă totul este determinat de altceva care există în afara noastră”?
Filosoful Fichte, consideră idealismul și dogmatismul drept puncte de plecare în totalitate diferite și ele nu pot fi niciodată „combinate” într-un singur sistem filosofic, și nu există cale de a dovedi în mod filosofic, care anume este corect și nici unul dintre ele nu poate fi utilizat, pentru a-l combate pe celălalt.
Așadar, putem „alege” în ce filosofie să credem, nu din motive obiective, raționale, ci în funcție de „ce tip de persoană suntem”, Fichte zicând: „gândește eul și observă ce anume implică acest proces și să nu uităm: Tipul de Filosofie pe care îl alegi depinde de ce tip de om ești!”
Cum stăm în această privință?
Calinic Argeșeanul
