Când ne privim în oglindă dorim să ne arate cum am dori să fim în faţa noastră şi în faţa celor cu care ne întâlnim pe cărările vieţii. De cele mai multe ori…
M-am gândit mereu la cei care nu pot să postească dar îşi fac griji mari şi chiar au mustrări de conştiinţă că nu se pot supune rânduielilor din cauza neputinţei.
Iubiți frați și surori în Domnul nostru Iisus Hristos, Noi suntem, pruncii Domnului Dumnezeu, care am fost în gândirea Lui, și cu binecuvântarea Lui, ne-am întrupat pe meridianele și paralelele Globului pământesc: „Că…
În firea noastră zbuciumată, uneori peste măsură, se încuibează fără să realizăm întotdeauna acea stare numită graba. Graba de a ne împlini, de a ne afirma călcând pe alţii în picioare, graba de…
„Oricine renunţă să înveţe este bătrân, chiar dacă are 20 sau 80 de ani. Oricine continuă să înveţe rămâne tânăr. Cel mai important lucru în viaţă este să-ţi păstrezi propria minte tânără.” (Henry…
De-o bună bucată de vreme citesc și mai ales recitesc câteva cărți: De senectute (Despre bătrânețe) de Cicero, un scriitor antic și Arta de a muri, de Părintele Istoriei Religiilor, Mircea Eliade. Amândouă…