Milostenia trebuie să o facem cu blândețe, cu inimă deschisă, pentru că Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună, știut fiind faptul că fără milostenie nu ne putem mântui.
Sfântul Isaac Sirul ne învaţă că inima milostivă este inima care arde de iubire pentru întreaga lume. Această ardere duhovnicească este focul pe care Mântuitorul Hristos a venit să-l aprindă în sufletele noastre…
Milostenia este o lucrare a vieții trăite nu doar pentru sine, ci trăită împreună cu alții și pentru alții. În Fericirile pe care Mântuitorul ni le-a lăsat în cuvântarea Sa de pe munte…
Milostenia se răsplăteste în această lume, iar în cealaltă ni se dă înapoi însutită. Să ne îngrijim mereu de săraci si să-i ajutăm, căci ei mijlocesc pentru noi la Dumnezeu. Milostenia are mare…
Să nu facem milostenie privind doar la cel care primește milostenia, ci gândindu-ne la Cel care Își însușește lucrurile pe care le dăm săracului, și Care făgăduiește să le întoarcă pe toate cele…
În ziua de 29 noiembrie 2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Topoloveni, în care parohiile din cercul nr. V pastoral: Beleți, Priboienii de Jos, Priboienii de Sus și Țigănești,…
Atunci când facem rugăciune la Dumnezeu, aceasta să fie însoțită de milostenie și vom dobândi răspuns bun la cererea noastră. Nu prin ridicarea mâinilor suntem auziți. Să ne întindem mâinile nu spre cer,…
La finalul Sfintei Liturghii, prin semne, săvârșite la biserica persoanelor cu deficiențe de auz din Pitești, din cadrul Parohiei Mavrodolu, a fost desfășurată o cateheză în limbajul mimico-gestual religios – cuvânt de învățătură…
Milostenia înseamnă solidaritate în suferința aproapelui, manifestată atât față de trup, cât și față de suflet, facerea de bine și purtarea nevoințelor aproapelui, cum îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: ”Purtați-vă nevoințele unii altora și…
O vorbă românească spune că cine nu are bătrâni să-şi cumpere. Bătrânii adună la un loc înţelepciunea şi experienţa izvorâtă din nenumăratele zile cu care au fost îngăduiţi de la Dumnezeu şi sunt…