Dumnezeu ar fi putut și fără milostenie să-i hrănească pe săraci, dar a legiuit să fie hrăniți de noi ca să ne lege prin iubire și să avem multă dispoziție fierbinte între noi,…
Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. Prin urmare: ”Până când avem vreme, să facem binele către toți”, pentru că jertfa aceasta…
Marele Arhanghel al lui Dumnezeu, Rafail, care a fost trimis să ajute la căsătorie lui Tobie, a zis: ”Bună este rugăciunea cu post, cu milostenie și cu dreptate. Mai bine este a face…
Pe nimeni milostenia nu l-a făcut sărac, ci mai degrabă l-a îmbogăţit. De aceea, şi Sfântul Apostol Pavel spune: „Prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora, pentru ca şi prisosinţa lor să împlinească lipsa…
Creştinul cu suflet bun, milostiv, are lângă el ogor de semănătură (ogorul îl reprezintă nevoiaşii), și trebuie să semene şi din seminţe puţine (milostenie după putere), ajungând să culeagă roade multe (plată multă…
"De vreme ce Bunul Dumnezeu ne-a dat daruri din belșug și n-a îngăduit să vină vreo nenorocire peste noi, trebuie să ne doară sufletul pentru aproapele nostru care se chinuiește."
Fiind făcut după chipul Stăpânului său, omul este dator să sădească în inimă sămânţa milei creştine. Din acest punct de vedere, mila nu este numai o însuşire dumnezeiască, ci şi una dintre virtuţile…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune, desfășoară în perioada 16-22 decembrie, proiectul social-filantropic ,,Bucuria Crăciunului”.
Omul poate arăta dragoste către Dumnezeu prin milostenia faţă de aproapele. Când Domnul Hristos locuieşte în noi, suntem milostivi, iar dacă am nedreptăţit pe cineva, dăm înapoi cu prisosinţă. Aceasta este lucrarea lui…
Domnul Iisus Hristos vine în lume din dragoste, să ridice chipul cel căzut al omului la treapta pe care a fost creat şi care întruchipează dragostea cerului coborâtă pe pământ. Slăvit de îngeri,…