Când dăruim din obligație ne gândim la o răsplată, când dăruim din inimă, ne gândim la ce am mai putea dărui. Să nu uităm că astăzi avem ocazia să ne deschidem ochii cu…
Iubirea milostivă este un atribut dumnezeiesc prin excelență, iar cei care o practică se aseamănă lui Dumnezeu. „Minunată și plăcută lui Dumnezeu - spune Sfântul Chiril al Alexandriei - este milostenia, fiind potrivită…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, a organizat în perioada 26 - 31 august, tabăra pentru tineret ,,Tradiție și noutate”. Beneficiarii acestei tabere au fost 30 de tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 24…
Sfinții Părinți ne îndeamnă să practicăm milostenia permanent, în orice împrejurare a vieții noastre. Sfântul Grigorie Teologul atrage atenția asupra ispitei de a amâna milostenia: „Să nu zici: Mă voi întoarce și mâine…
Milostenia este cea mai simplă cale prin care omul poate face să se reverse asupra lui milele lui Dumnezeu cele bogate. Este o cale atât de simplă, pentru că nu ni se cere…
În ziua de 28.08.2025, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din cercul nr. II pastoral:Sf Gheorghe I, Găvana II, Sf. Ap. Toma, Sf. Ap. Andrei,…
În creştinism, milostenia este definitorie pentru viaţa credincioşilor în perspectiva mântuirii. Învăţătura de credinţă defineşte milostenia ca „faptă a îndurării creştine” care „îşi are izvorul în iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. Ea…
Despre milostenie, Părintele Iosif Vatopedinul ne spune că este „dragostea făptuitoare” şi „nu se limitează în funcţie de loc sau de timp”, pentru că se face „tuturor toate”. Însă milostenia cea mai mare…
Ceea ce dăruim aici, în această viață pământească, le vom primi în frumusețea lumii nevăzute cu mai mare cinste și câștigurile vor fi mari și duhovnicești. Aici, lucrurile pe care le dăruim înseamnă…
Cu binecuvântarea și sprijinul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, parohia Mavrodolu reprezentată de către preotul slujitor Dumitru-Victor Sturzeanu ajutat de către preoții coslujitori și Clinica Dr. Irimia din Pitești reprezentată…