Ceea ce dăruim aici, în această viață pământească, le vom primi în frumusețea lumii nevăzute cu mai mare cinste și câștigurile vor fi mari și duhovnicești. Aici, lucrurile pe care le dăruim înseamnă…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune și Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de catehizare, a organizat un Concert de colinde în Sfânta Biserică a parohiei Rucărul de…
Crăciunul este pentru toți creștinii sfânta și binecuvântata zi a Domnului, în măreția căreia se aud corurile îngerești răsunând în câmpia Vifleemului. Fiecare credincios este chemat să înalțe, cu această ocazie, imne de…
Colindele, aceste imne îndătinate atât de adânc în viaţa poporului nostru, îşi au izvorul în Sfânta Scriptură şi în izvoarele nesecate ale sufletului românesc, ale credinţei şi vieţii creștine a poporului nostru care…
„Să ne câștigăm binecuvântarea și să încercăm să fim binevoitori. Nici măcar noaptea să nu suspende datoriile tale de milostenie. Să nu zici: ”Mă voi întoarce și mâine o să te ajut”. Să…
Schimbarea vieții noastre pe calea desăvârșirii nu este ușoară, pentru că schimbarea în bine înseamnă o luptă cu noi înșine, aducând, adesea, multă întristare. Uneori ne întristăm că Hristos prin Evanghelie ne cheamă…
Milostenia este un bun neperisabil, căci ceea ce dăm săracului, Însuși Dumnezeu primește. Căci zice Mântuitorul: ”Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut”. Deci,…
Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos în Betleem ne descoperă pe Dumnezeu ca fiind călător şi colindător în lume. Hristos Domnul S-a născut într-o călătorie a Maicii Sale şi a dreptului Iosif la Betleem, arătând…
Din indemnul și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, persoanele private de libertate din cadrul Penitenciarului Mioveni au primit vizita reprezentanților Paraclisului din fosta Închisoare Pitești. S-a desfășurat o…
Să cunoaștem bine că răsplata milosteniei noastre de la Însuși Dumnezeu este însutită. Dăruiești ceva și Dumnezeu îți dă de o sută de ori mai mult. Orice dăruim săracilor ni se va da…