Mai mult decât oricând, într-o lume tot mai zbuciumată și în vremuri tot mai frământate, în care fragila ființă umană își află tot mai greu liniștea și pacea lăuntrică, în vremuri în care…
Cu purtarea de grijă şi cu îndemnul permanent al Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului se desfăşoară activităţi de binefacere, milostenie şi sprijin pentru persoanele defavorizate din punct de vedere social.
Fiind făcut după chipul Stăpânului său, omul este dator să sădească în inimă sămânţa milei creştine. Din acest punct de vedere, mila nu este numai o însuşire dumnezeiască, ci şi una dintre virtuţile…
Pe nimeni milostenia nu l-a făcut sărac, ci mai degrabă l-a îmbogăţit. De aceea, şi Sfântul Apostol Pavel spune: „Prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora, pentru ca şi prisosinţa lor să împlinească lipsa…
Cât de bine şi cât e de frumos să ai milă în sufletul tău. Numai atunci vom putea înţelege cu adevărat necazul şi suferinţa celui de lângă noi. Numai atunci, vom putea spune…
Cu binecuvântarea și cu purtarea a Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în data de 24 ianuarie 2021, a fost realizată o întâlnire duhovnicească cu credincioșii deficienți de auz din Comunitatea Surzilor din…
Omul poate arăta dragoste către Dumnezeu prin milostenia faţă de aproapele. Când Domnul Hristos locuieşte în noi, suntem milostivi, iar dacă am nedreptăţit pe cineva, dăm înapoi cu prisosinţă. Aceasta este lucrarea lui…
Creştinul cu suflet bun, milostiv, are lângă el ogor de semănătură (ogorul îl reprezintă nevoiaşii), și trebuie să semene şi din seminţe puţine (milostenie după putere), ajungând să culeagă roade multe (plată multă…
Mântuitorul Hristos ne-a iubit şi ne iubeşte nespus de mult, iar această iubire a culminat primind de bună voie jertfa dureroasă de pe Crucea Golgotei.
În ziua de 22 ianuarie 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din Cercul nr. I pastoral: Florica, Zăvoi, Valea Mare și Enculești,…