Milostenia este un leac împotriva tristeții pe care o aduce în suflet patima iubirii de bani și avuție. Aceasta ne vindecă de răutatea pe care lăcomia o aduce în relația noastră cu aproapele.…
În ziua de 5 noiembrie 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului „Campionii Bucuriei Sociale”, din cadrul Protoieria Pitești, în care parohiile din cercul nr. III pastoral: Maica Precista, Sfântul Nicolae, Sfântul…
Atunci când facem rugăciune la Dumnezeu, aceasta să fie însoțită de milostenie și vom dobândi răspuns bun la cererea noastră. Nu prin ridicarea mâinilor suntem auziți. Să ne întindem mâinile nu spre cer,…
Ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!” (Isaia 1, 17). Astfel vom putea fi auziţi, chiar de am avea mâinile în jos, chiar de n-am grăi nimic, chiar de n-am…
Mari sunt aripile milosteniei. Sfâșie văzduhul, trece de lună, lasă în urmă soarele și ajunge în ceruri. Dar nici acolo nu stă. Trece și de ceruri, înconjoară puterile îngerești și se așează în…
Osteneala, postul, rugăciunea, trezvia și milostenia ne vor schimba inima, o vor face milostivă și iertătoare față de aproapele și durerea celuilalt va deveni propria noastră durere.
Porunca milosteniei nu a fost dată numai pentru cei bogaţi, ci şi pentru cei care au puţin, ba chiar şi pentru cei care abia reuşesc să-şi câştige pâinea cea de toate zilele.
Milostenia definește facerea de bine izvorâtă din faptele milei creștine, ca expresie a dragostei, evlaviei și compasiunii pentru aproapele noastru aflat în nevoie. Aceasta este un răspuns la mila și milostivirea lui Dumnezeu…
Când oferi ceva celui aflat în nevoie, bucuria feței tale să fie mai mare decât darul tău și cu cuvântul fă-l să uite necazul. Iar dacă faci acest lucru, bucuria este și mai…
În ziua de 25 octombrie 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș, în care parohiile din cercul nr. VI pastoral: Cărpeniș, Neagoș, Rudeni, Sălătrucu de Sus…