Hristos se poate ascunde in orice om sarman, Hristos e prezent acolo unde ne asteptam mai putin. Trecand indiferenti pe langa mainile intinse care ne cer, s-ar putea sa trecem pe langa mana lui Hristos…
Omul poate arăta dragoste către Dumnezeu prin milostenia faţă de aproapele. Când Domnul Hristos locuieşte în noi, suntem milostivi, iar dacă am nedreptăţit pe cineva, dăm înapoi cu prisosinţă. Aceasta este lucrarea lui…
Milostenia izbăveşte din moarte şi nu te lasă să cobori în întuneric, este răsplata vieţii veşnice. În acest sens să luăm ca pildă, apa care stinge focul. Păcatul are forţa focului, dar milostenia…
Dăruind celui ce zace pe pământ, îi dăm Celui ce stă în Cer, iar căutând binele altora, sfârșim prin a găsi binele nostru. Dacă bunătatea este frumusețea sufletului, să ne ostenim în a…
În ziua de 21 ianuarie 2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Topoloveni, în care parohiile din Cercul nr. I pastoral: Zăvoi, Valea Mare, Enculești, Lescioarele și…
Sfântul Ioan Gură de Aur socotește că milostenia este o bună însoțitoare a pocăinței, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede și deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea și sporește iubirea. Numai…
Milostenia reprezintă gestul creștin de a face bine, din dragoste și compasiune pentru cel aflat în nevoie. Iubirea de semeni este binevoitoare, înțelegătoare, fiind cel mai natural sentiment.
Cantitatea de sânge care este donată este un dar nepreţuit pentru numeroasele persoane care au suferit un accident, care au nevoie de o intervenţie chirurgicală sau de un transplant de organe, multe dintre…
În ziua de 14 ianuarie 2022, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Pitești, în care parohiile din Cercul nr. V pastoral: Moșoaia, Poiana Lacului, Smeura, Bascov, Rotărești,…
Când dăruim din obligație ne gândim la o răsplată, când dăruim din inimă, ne gândim la ce am mai putea dărui. Să nu uităm că astăzi avem ocazia să ne deschidem ochii cu…