Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că valoarea milosteniei nu depinde de cât dăm, ci de gândul cu care dăm: ”Știi când milostenia este adevărată și plăcută lui Dumnezeu? Când o faci…
Când facem milostenie, așa să ne uităm în ochii celui sărman: ca la un frate ce ne ajută prin necazul ce și-l poartă cu răbdare și smerenie să facem și noi o faptă…
Să-l îmbrăcăm pe cel gol, să-l primim pe cel străin, să-l vizităm pe cel din temniță, să-l hrănim pe cel flămând, să-i dăm să bea celui însetat, ca să avem îndrăzneală și să…
"Dă milostenie din cele ce ai și de la nici un sărac să nu-ți întorci fața ta, și atunci nici de la tine nu se va întoarce fața lui Dumnezeu. Când ai mult,…
Milostenia pune cel mai bine în evidenţă manifestarea creştinului în societate. Este expresia vizibilă a modului cum ne punem în lucrare credinţa noastră, care este moartă, dacă nu o susţinem cu fapte pe…
Colindatul este un obicei străvechi. Cei dintâi colindători au fost păstorii care au venit la peștera luminată unde S-a născut Pruncul Iisus și bucurându-se de acest semn ceresc și de glasul îngerilor, au…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Catehizare, a desfășurat o acțiune catehetică și un concert de colinde în parohia Glavacioc, protoieria Costești.
Dărnicia își are izvorul în iubirea față de Iisus Hristos, care nu poate fi concepută fără iubirea aproapelui: ”Cine are bogăția lumii acesteia și uitându-se la fratele său care este în suferință își…
Crăciunul este sărbătoarea care aduce o bucurie nemărginită în sufletele oamenilor de pretutindeni, de la cei mici și până la cei mai mari. Este ziua în care creștinii se reunesc în biserică și…
Cu purtarea de grijă şi cu îndemnul permanent al Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului se desfăşoară activităţi de binefacere, milostenie şi sprijin pentru persoanele defavorizate din punct de vedere social.