Să facem milostenie, precum şi noi am primit-o de la Dumnezeu. Aceasta e recunoştinţa pe care o aşteaptă Dumnezeu de la noi pentru multele binefaceri. Aceasta e jertfa cerută din milostenia Lui. Mila,…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argesului și Muscelului, în anul 2020 a fost amenajat corespunzător normelor în vigoare, un Centru After School închinat Sfântului Vasile cel Mare, la demisolul bisericii "Așezământului…
Pelerinajul este specific omului credincios, care caută să se întâlnească cu Dumnezeu, de aceea este privit ca o datorie de suflet pentru creștini. De multe ori, mergem în pelerinaj pentru a ne regăsi…
Milostenia trebuie să se facă cu dreaptă socoteală, după măsura puterii fiecăruia. Nimeni nu are voie să ia o nevoinţă mai presus de puterea lui. Sfântul Vasile cel Mare spune: „Măsura înfrânării se…
Când un om nu are îndelungă răbdare, bunătate, acestea vădesc că nu are iubire înlăuntrul lui. Iarăși, când nu rabdă îndelung, nu are bunătate, generozitate sub toate aspectele, este lipsit de iubire, lipsit…
Să săvârșim osteneli pentru binefacere. Acestea sunt cele mai grele osteneli chiar dacă întotdeauna sunt însoțite de mângâiere profundă. Nu uitați binefacerile și mila lui Dumnezeu vă va adumbri.
O vorbă românească spune că cine nu are bătrâni să-şi cumpere. Bătrânii adună la un loc înțelepciunea şi experiența izvorâtă din nenumăratele zile cu care au fost îngăduiți de la Dumnezeu şi sunt…
Milostenia este adevărată şi plăcută lui Dumnezeu când o faci cu blândeţe, nu cu asprime; când o faci cu inimă deschisă, nu bombănind în sinea ta; când nu îţi pare rău că dai,…
A devenit deja un obicei ca la început de an școlar, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social – Filantropic și de Misiune, să desfășoare proiectul social filantropic ,,Ghiozdanul meu” prin care copii…
Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România Filiala Argeș, în parteneriat cu Primăria Orașului Mioveni și Spitalul Orășenesc Mioveni, a lansat, astăzi, campania ,,Îngrijim cu empatie!”.