Milostenia înfrumusețează viața, împacă toate neînțelegerile, limpezește ceea ce este încurcat, ușurează ceea ce e greu, înveselește ceea ce a trist și aduce bucurii atât celor asupra cărora se revarsă, cât și celor…
Hristos se poate ascunde in orice om sarman, Hristos e prezent acolo unde ne asteptam mai putin. Trecand indiferenti pe langa mainile intinse care ne cer, s-ar putea sa trecem pe langa mana lui Hristos…
Creştinul cu suflet bun, milostiv, are lângă el ogor de semănătură (ogorul îl reprezintă nevoiaşii), și trebuie să semene şi din seminţe puţine (milostenie după putere), ajungând să culeagă roade multe (plată multă…
Omul poate arăta dragoste către Dumnezeu prin milostenia faţă de aproapele. Când Domnul Hristos locuieşte în noi, suntem milostivi, iar dacă am nedreptăţit pe cineva, dăm înapoi cu prisosinţă.
În perioada 2-8 martie, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului organizează prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune diferite activități menite să promoveze grija pentru viață și sănătate a oamenilor.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, Sectorul Social Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a organizat o activitate pastoral-misionară la Centrul medico-social din Rucăr.
Când dăruim din obligație ne gândim la o răsplată, când dăruim din inimă, ne gândim la ce am mai putea dărui. Să nu uităm că astăzi avem ocazia să ne deschidem ochii cu…
La început de primăvară, în Anul omagial al pastorației persoanelor vârstinice, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului organizează prin Sectorul Social Filantropic și de Misiune diferite activități menite să promoveze grija pentru viață, sănătate și…