În toate învățăturile și faptele Sale, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a deschis nenumărate perspective de a înțelege și de a conștientiza condiția noastră ca oameni. O modalitate de propovăduire preferată de Hristos Domnul…
Sfinţilor nu le cerem mântuirea, ci numai mijlocirea înaintea Domnului pentru mântuire pentru că ei, prin puterea lui Dumnezeu, fac minuni mari, preaslăvite. Alegând să ne alăturăm sfinților, care tainic se roagă împreună…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului o delegație din cadrul Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză a participat la Congresului național „Hristos împărtășit copiilor”, ediția a 14-a, la…
Pictura ajută la dezvoltarea fizică a copilului. În momentul în care copilul desenează sau pictează își antrenează abilitățile motorii fine. În acest fel, îi va fi mai ușor să facă activități care presupun…
„Școala pregătește tineretul pentru zbor”, iar „scopul educației este transferul de flacără”. A pregăti tinerii „pentru zbor” și pentru „transferul de flacără” înseamnă a-i înzestra nu numai cu cunoștințele științei, moralității și credinței,…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat o tabărăde creație pictură religioasă ”MÂINI DIBACE”- a III-a ediție, la Mânăstirea…
Pelerinajul este una dintre porțile prin care nu individul, nu persoana, nu omul credincios, ci comunitatea de credință, altminteri spus, persoana colectivă se întoarce în biserică.
La Casa de Cultura"Adriana Trandafir " din Bascov, s-a desfășurat proiectul „Meșteșugul picturii pe sticlă și frumusețea costumului popular”, în cadrul căruia copiii au pictat icoane pe sticla si au fost prezentate costume…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –Biroul de Cateheză a organizat un atelier de creație pictură și sculptură religioasă ”SfântuL și Dreptul Iosif”,…
Primul beneficiu al desenului și picturii în viața copilului este, bineînțeles, dezvoltarea creativității și a funcțiilor cognitive. În timp ce desenează, copilul va trebui să desconstruiască lumea înconjurătoare în forme geometrice de bază:…