Parohia Mavrodolu din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul este implicată în diverse activități catehetice și sociale.
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul-biroul de catehizare, al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, a desfășurat o activitate catehetică la Liceul Victor Slăvescu din Rucăr.
Sâmbăta lui Lazăr se prezintă, din punct de vedere liturgic, ca o sărbătoare înaintea celei a Duminicii Floriilor, zi în care celebrăm Intrarea Domnului în Ierusalim. Aceste două sărbători au aceeaşi temă: ideea…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză și Inspectoratul Școlar Județean Argeș au fost parteneri cu Școala Gimnazială Nr. 1 Ciofrângeni, la a VI-a ediție a…
Pentru a ajunge la Săptămâna Mare, trecem mai întâi prin Sâmbăta Sfântului şi Dreptului Lazăr sau a Floriilor, în care, după ce am săvârşit cele patruzeci de zile „de suflet folositoare” ale Postului…
Hristos este prezent în Biserică în chip adevărat, real, prin prefacerea pâinii şi a vinului în Însuşi Trupul şi Sângele Său, în timpul Sfintei Liturghii. Prin împărtăşirea euharistică, credincioşii se unesc în mod…
Strămoşii noştri nu lăsau nici un moment important nesărbătorit cum se cuvine! După ce au sărbătorit venirea primăverii şi reîntoarcerea micilor vieţuitoare, au căutat o sărbătoare şi pentru florile şi mugurii care se…
Oul încondeiat ne transmite bucurie, uimire, smerenie, împăcare, pentru că în ornamentația lui, de fapt, se operează cu simboluri (soare, luna, cruce), cu modele din natură (plante, animale, diferite obiecte) și cu modele…
Înaintând pe calea Postului celui Mare, suntem chemaţi să descoperim sensurile tainice ale vieţii duhovniceşti. Unită cu rugăciunea şi lucrarea faptelor bune, postirea rodeşte în acest răstimp prin harul lui Dumnezeu.
Vremea Postului Mare este cunoscută în vorbirile duhovniceşti cu denumirea de urcuş spre Înviere şi este asemănată cu o scară care urcă la Marele Praznic al creştinătăţii ortodoxe, Învierea lui Hristos.