În Duminica Floriilor, elevi de la Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel” din comuna Domnești, coordonați de cadrele didactice: Virginica Ciobanu, Trăistaru Maria, Bănică Nicoleta, Talpazan Andreea și Andrei Adelina, au fost în biserica…
Sfânta Scriptură și Tradiția Bisericii ne prezintă chipul luminos al femeii creștine, de la Maica Domnului, ideal al smereniei, al sfințeniei și al ascultării de Dumnezeu, până la mucenițele, mamele și monahiile care…
Ouăle încondeiate reprezintă o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, fiind o practică străveche în tradiția românească. Dincolo de frumusețea lor stau poveștile și tehnicile de încondeiere spuse de femeile care lucrează…
Preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit „Albă ca zăpada” din Municipiul Pitești s-au bucurat de o activitate specială în cadrul Săptămânii Verde. Însoțiți de cadrele didactice: Stroe Roxana, Teodorescu Mirela, Nițulescu Rodica, Îță Andreea…
În fiecare an, în perioada primăverii, anotimpul renașterii şi al speranţei, primim în sufletele noastre, după o perioadă de pregătire în Postul cel Mare, lumina cea vie a praznicului Învierii Domnului Iisus Hristos,…
La Școala Gimnazială „Prof. Dr. Vasile Vasilescu” Oești, structură a Școlii Gimnaziale nr.1 Corbeni, atmosfera de dinaintea sărbătorii “Intrării Domnului în Ierusalim” a fost una de sărbătoare, lumină și comuniune. Elevii școlii, alături…
Oul este simbol al creației și învierii, iar culoarea roșie semnifică Sângele Domnului nostru Iisus Hristos cel curs de pe Cruce pentru noi și pentru a noastră mântuire. Spre deosebire de alte țări…
Învierea Domnului, evenimentul central al creștinătății, este trecerea omului din moarte la viaţă, dar este şi primirea harului dumnezeiesc în inima curată a fiecărui credincios. Este nevoie deci ca omul să se pregătească…
Învierea reprezintă punctul central al lucrării mântuitoare a Domnului Iisus Hristos prin care a răscumpărat prin Jertfa Sa de pe Cruce pe omul căzut în moartea cea grea a păcatului: „Ca tot cel…
Ne apropiem de Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, cel mai important timp duhovnicesc din cursul anului bisericesc, când zilele sunt numite Sfinte şi Mari, ceea ce a făcut ca acest răstimp liturgic să…