Ziua Mondială de Rugăciune a copiilor pentru lume a fost marcată în Parohia Țițești, prin prezența elevilor de la Școala Țițești, membrii ai grupului de cateheză, participanți la concursul "Împreună cu Hristos prin…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, duminică, 5 martie, imediat după Sfânta Liturghie a avut loc premierea elevilor: Deaconu Bianca Gabriela (clasa a XI-a D), Stoica Mihai Lucian (clasa…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză în simbioză cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș a organizat la Școala Gimnazială ”Mircea cel Bătrân” din municipiul Curtea de…
În sinteticul, dar profundul său tratat, intitulat Despre slava deşartă şi despre creşterea copiilor, Sfântul Ioan Gură de Aur (†407) consideră educarea prin virtute a copilului a fi cea mai dificilă artă, însă…
În cadrul Sectorului de Învățământ și Activități cu Tineretul-Biroul de Cateheză, al Arhiepicopiei Argeșului și Muscelului, a avut o loc la Ora de cateheză, un atelier de creație cu tema O poveste a…
În Biserica Ortodoxă cinstirea Sfintei Cruci ocupă un loc special, deoarece ea este altarul pe care Hristos Domnul S-a adus jertfă pentru mântuirea noastră. Prin Cruce El a omorât cu moartea Sa moartea…
Hanul Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești a răsunat de cântecele și glasurile vesele ale copiilor de la Școala Gimnazială "Tudor Arghezi" și Scoala Gimnazială "Stefan cel Mare". Evenimentul a avut ca scop celebrarea…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de Cateheză a participat la o activitate educațional-catehetică dedicată Zilei Internaționale a Spunerii Basmelor la Școala…
Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul- Biroul de catehizare, a organizat o activitate catehetică la Liceul ,,Victor Slăvescu" din Rucăr. Preotul slujitor Arsulescu Sebastian, de la parohia Rucărul de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel,…