Sub semnul sărbătorilor de iarnă, Grădinița Tutana din cadrul Școlii Gimnaziale Băiculești a fost, încă o dată, gazda unui eveniment cu rezonanță culturală și spirituală deosebită: cea de-a V-a ediție a Concursului Județean…
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul - Biroul de Cateheză, a organizat pe baza parteneriatului Școală-Biserică, la Parohia Popești-Căteasca din Protopopiatul Topoloveni un concert de colinde. În biserica parohială, însoțiți…
Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este vestită de îngeri ca bucurie mare pentru mântuirea oamenilor. Vestea Nașterii lui Hristos în Betleemul Iudeii este adusă oamenilor de către îngerii din ceruri, pentru că Cel…
În preajma Praznicului Nașterii Domnului, Parohia Valea Danului a fost gazda unui eveniment organizat în baza parteneriatului dintre Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză…
Colindele fac parte din acele texte şi melodii tradiţionale care pot fi denumite cântări euharistice; iar prin păstrarea semnificaţiilor acestora în datinile diferitelor zone ale ţării ar putea fi privite ca nişte ecouri…
Bradul de Crăciun, un simbol profund al sărbătorilor de iarnă, aduce împreună tradițiile, valorile creștine și bucuria copilăriei. În această lumină, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul –…
Colindele, aceste minunate creații populare, s-au păstrat din generație în generație și au răsunat în fiecare an, fără întrerupere, în casele creștinilor, în ajun de Crăciun, sub luceafărul de argint al păcii, în…
Într-o atmosferă de sărbătoare și emoție, Școala Gimnazială „Gabriel Marinescu” din Tigveni a găzduit cea de-a VI-a ediție a Concursului județean de creație plastică „Crăciunul în Culorile României”. Reafirmând importanța promovării valorilor culturale,…
Sfântul Ștefan, Întâiul Mucenic și Arhidiacon al Bisericii, ocupă un loc deosebit în tradiția creștină, fiind un model de credință, curaj și slujire. Pentru a transmite generațiilor tinere semnificațiile spirituale ale vieții și…
Toate sărbătorile creştine sunt prilejuri de mare bucurie, aşa cum simt toţi cei ce le ţin cu evlavie. Angajând mai ales pe cei mai mici sau pe tineri care au viaţa înainte, Crăciunul…