Credință, identitate și bucurie românească laolaltă, cu peste 120 de copii în costume populare. Comuna Vedea a fost duminică gazda unei duble sărbători de suflet: Pogorârea Duhului Sfânt (Rusaliile) și Ziua Portului Tradițional…
În perioada 26-30 mai 2025, Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din cadrul Centrului Universitar Pitești a organizat în cadrul ERASMUS + programul BIP *Exploring European History through Common Cultural Heritage* , …
Se cer: Certificatul de căsătorie al mirilor Este necesar, deoarece Biserica Ortodoxă binecuvântează ceea ce este recunoscut legal de stat (mai ales când acesta nu este ateu și este creștin). Căsătoria civilă este…
Noul volum intitulat ,, Catehism filosofic” a fost prezentat ieri după-amiază la Colegiul Național ,, Dinicu Golescu” din municipiul Câmpulung Muscel. Elevii și profesorii acestei prestigioase școli muscelene au avut bucuria de a-l…
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, absolvenții Facultății de Zootehnie din cadrul Institutului Agronomic Nicolae Bălcescu din București ,promoția 1979, au vizitat Ansamblul Mănăstiresc Curtea de Argeș. Părintele Adrian Enache i-a întâmpinat…
De-a lungul secolelor poporul român a trecut prin grele încercări, dar prin eroismul său, prin cutezanța și fermitatea sa de a fi singur stăpân pe destinele sale, obiceiurile și credința sa în propria…
În după-amiaza zilei de 29 mai 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a făcut o vizită în localitatea natală, vizitând Primăria Comunei Crăcăoani. A fost primit cu mare bucurie…
Ansamblul Mitropolitan de la Curtea de Argeș a fost gazda vizitei de studiu a Facultății de Management și Dezvoltare Rurală din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din Bucuresti. Coordonați de…
Cu ocazia sărbătorii Praznicului Înălțării Domnului, zi în care Biserica face și pomenirea eroilor neamului, în Parohia Frătici-Vârșești a avut loc un eveniment de încărcătură duhovnicească și culturală, organizat în jurul celor mai…
Astăzi, în ziua plină de lumină a Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, la Biserica pentru Surzi „Izvorul Tămăduirii” din cadrul Parohiei Mavrodolu, după Sfânta Liturghie săvârșită prin semne, a fost organizată o cateheză…