Când dăruim din obligație ne gândim la o răsplată, când dăruim din inimă, ne gândim la ce am mai putea dărui. Să nu uităm că astăzi avem ocazia să ne deschidem ochii cu claritate, inima cu bucurie și mâinile fără zgârcenie pentru aproapele nostru, mâine putem avea nefericita ocazie să dăm socoteală de ce nu am împlinit porunca milosteniei.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune a organizat o nouă etapă a proiectului misionar-pastorală, în care comunitățile din județul Harghita care au avut de suferit de pe urma inundațiilor, au primit sprijin. Părintele slujitor Ungurenuș Florentin de la parohia Bătușari, protoieria Curtea de Argeș, a fost alături de aceste comunități, dăruind alimente neperisabile, produse de igienă și îmbrăcăminte.