În ziua de 09.06.2020, s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Pitești, o nouă etapă a proiectului "Campionii Bucuriei Sociale", în care parohiile din Cercul nr. 1 pastoral:
Iubirea de săraci şi iubirea de străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod se ung toţi, din care însuşi Domnul Îşi unge capul şi picioarele şi va răsplăti în împărăţia…
Faptele milosteniei nu se apreciază numai după mulțimea materială, ci mai ales după dispoziția unei inimi miloase care vede în sărăcia aproapelui propria sa lipsă.
Mult lucrează Dumnezeu prin milostenia pe care o facem, dacă milostenia este săvârșită cu inima înfrântă. Obișnuința în fapta milosteniei biciuiește nepăsarea și comoditatea din noi, alungă zgârcenia și osândirea aproapelui din suflet,…
Sectorul Social, Filantropic si de Misiune al Eparhiei Argeșului și Muscelului, desfășoară proiectul: Cercetând pe cei lipsiți, prilej de împlinire sufletească a credincioșilor aflați în suferință, bătrâni singuri, familii cu mulți copii.
Dând celor săraci, bunii creştini devin bogaţi în ceruri, rămânând în comuniune de iubire cu cei săraci de aici, vor avea parte de comuniunea lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi în viaţa viitoare,…
Milostenia nu este compasiune pasivă și fără rezultat, ci gest activ prin care ne dovedim dragostea față de celălalt. Și în acest gest se ascunde o frumusețe rară, Dumnezeiască, deoarece "frumusețea milosteniei nu…
Când sufletele sunt rănite de patimi grele, când ghearele osândirii de aproapele ne fură toată bucuria de a sta împreună cu cei dragi, când pizma, invidia și altele asemenea acetora ne rod sufletul…
Evlavia şi educaţia sunt cele două surori gemene. Cine este evlavios este şi educat. Cine este educat poate fi şi evlavios. Pentru a fi evlavios şi educat trebuie să fii şi cult.
Sfantul Ierarh Grigorie Dascalul, Mitropolitul Tarii Romanesti, este sarbatorit de Biserica Ortodoxa in ziua de 22 iunie. Sfantul Grigorie s-a nascut in anul 1765, in localitatea Bucuresti, si a intrat in monahism la Manastirea…