Acum vorbim despre cele dintâi Cărţi ale omenirii, scrise sub inspiraţia Duhului Sfânt. Evreii numesc aceste Cărţi: Tora = „Lege” şi numirea de Pentateuh, care înseamnă „Cele Cinci Cărţi”, şi vine de la…
În cursul anului 1948, un grup de beduini au făcut o descoperire senzaţională. În peşteri spaţioase săpate în munte s-au găsit vase mari de lut ars având înăuntru manuscrise care, în urma studierii…
Dacă traducerea greacă a textului ebraic al Vechiului Testament, s-a impus rapid în viaţa creştinismului din primele secole, răspândit în Asia Mică şi în tot arealul Mării Mediterane, versiunea ebraică a continuat să…
În aceasta luna, în ziua a douazeci si patra, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Eutihie, ucenicul Sfântului Ioan cuvântatorul de Dumnezeu, si al Sfântului Apostol Pavel.
Când noi avem în faţă şi punem mâna pe Biblie sau Sfânta Scriptură, tradusă şi tipărită, deci de-a gata, nu vom şti niciodată volumul de muncă, în decursul veacurilor, al celor care au…
Neîndoielnic, înainte de a fi scrise cărţile biblice, ele au fost precedate de o literatură populară, adică transmisă din gură în gură, prin viu grai. Această bogăţie de informaţie a fost preluată în…
În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfântului Mucenic Agatonic si a celor împreuna cu dânsul: Zotic, Zinon, Teoprepie, Achindin si Severian.