Cu prilejul sărbătorii Sfântului Ioan Gură de Aur, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat astăzi Sfânta Liturghie la Schitul cu hramurile „Sfântul Ierarh Nifon – Patriarhul Constantinopolului” și „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”, din satul Oești-Pământeni, comuna Corbeni, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența credincioșilor.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa, a vorbit despre scrierile și lucrările Sfinților Părinți ai Bisericii lui Hristos: Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nyssa și Sfântul Vasile cel Mare. Acești mari ierarhi și mărturisitori ai credinței reprezintă adevărate modele de trăire duhovnicească și de dăruire față de Dumnezeu.
Este o mare cinste și o binecuvântare pentru noi, credincioșii, să avem prilejul de a le citi scrierile, de a le aprofunda învățăturile și de a ne apropia sufletește de acești sfinți, care au mărturisit adevărul lui Hristos nu doar prin cuvânt, ci și prin întreaga lor viață, prin suferințe și jertfă. Un exemplu deosebit în acest sens este și Sfântul Ioan Gură de Aur, care a rămas neclintit în mărturisirea credinței, punând adevărul mai presus de orice încercare.
Ridicarea schitului a fost posibilă pe un teren aflat în proprietatea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului încă din anul 2002. Lucrările au început în anul 2005, prin construirea unui arhondaric, clădire destinată găzduirii pelerinilor și credincioșilor, care a fost finalizat în perioada 2016–2018.






































