Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur a fost patriarh al Constantinopolului, pe vremea împăratului Arcadie (395-408) și a împărătesei Eudoxia, care, în urma intrigilor de la curte a influențat pe împărat ca să-l trimită pe Sfântul Martir, în surghiun, de mai multe ori scoțându-l din scaunul de arhipăstor, fiind supus la cumplite batjocoriri atât din partea confraților săi, cât și a puterii politice de atunci, influențată de cei mult invidioși.
Ultimul drum l-a făcut spre Armenia, la Comane unde și-a sfârșit călătoria prin această vale a Plângerii. Îndată după această nelegiuire, mulțime de nenorociri s-au abătut asupra imperiului. Poporul credincios socotea că această stare este din cauza pedepsirii Sfântului Ioan Gură de Aur de către înverșunata și nedreapta împărăteasă Eudoxia.
La sfatul Patriarhului Proclu, ucenicul Sfântului Ioan Gură de Aur, împăratul Teodosie a hotărât aducerea sfintelor sale moaște la Constantinopol, ca un bun semn al împăcării.
Pregătindu-i-se un sicriu de aur, cu rugăciuni și cu toată bună cuviința, după 31 de ani găsind trupul întreg al sfântului de la Comane, din hotarele Armeniei, l-au așezat cu laude și mulțumire către Dumnezeu, Cel minunat întru Sfinții Săi.
Pe întreg drumul a fost înconjurat de mulțime de credincioși cu făclii aprinse, mireasmă de tămâie și cântări duhovnicești. Ajungând la Constantinopol, însuși împăratul Teodosie a îngenuncheat, rugându-l cu lacrimi ca să ierte fărădelegea mamei sale Eudoxia, din care cauză a murit în surghiun Marele Ioan Gură de Aur.
Punând Sfintele Moaște în careta împăratului, au mers la Biserica Sfinților Apostoli și așezându-l acolo, credincioșii s-au rugat pentru ca omul lui Dumnezeu să mijlocească îndurarea Lui asupra poporului și a împăratului.
Găsim în Viețile Sfinților și un cuvânt despre omul care s-a tămăduit la mormântul Sfântului Ioan Gură de Aur, prin a sa căință din inimă. Citim, așadar, că un om din cei puternici ai Constantinopolului, fiind grav bolnav, dar având și o mare credință în Sfântul Ioan Gură de Aur, a îndemnat pe slugile sale să-l ducă în biserica Sfinților Apostoli și să-l așeze lângă mormântul Sfântului.
Aici se ruga îndurerat la Dumnezeu, la Sfinții Apostoli și la Sfântul Ioan Gură de Aur pentru a primi vindecare de neputințele ce l-au cuprins, aducându-și aminte de toate păcatele pe care le-a săvârșit înainte de îmbolnăvire, zicând, cu lacrimi: „Amar mie și vai de ticălosul cel nepocăit, cum voi merge pe calea dintru care nu mă voi întoarce? Și cum voi suferi certarea Înfricoșătorului Judecător și muncile sale netrecătoare și veșnice?”
Ieșind din biserică însoțitorii săi și rămânând singur, și-a îndreptat privirea spre bolta acelei biserici și văzând chipul Domnului nostru Iisus Hristos, de îndată a început a grăi către Dânsul așa: „De chipul Tău, Stăpâne, deși zugrăvit de mâini omenești, mă cutremur și mă tem. Dar cum eu, ticălosul, Te voi vedea pe Tine, Înfricoșatul Judecător, când vei veni să judeci toate? Greșit-am, Stăpâne, iartă-mă pe mine, că n-am păzit poruncile Tale!”
Toate acestea grăindu-le, cu suspine negrăite, a început a-și mărturisi păcatele către Sfânta icoană. Cu osârdie și-a spus toate păcatele, dar la unul s-a oprit și a început a zice: „L-am făcut Stăpâne, însă nu îndrăznesc a-l spune, nu îndrăznesc, Iubitorule de oameni, nu îndrăznesc, Milostive.” Zicând acestea cu multă cutremurare a auzit glas de la Sfânta icoană, zicând: „Spune, omule.”
De îndată spunând păcatul, a venit un alt glas și i-a zis: „Îți sunt iertate păcatele tale”.
După auzul acestor cuvinte, s-a sculat omul sănătos și căzând cu fața la pământ, strigând cu glas mare a înălțat cântări de mulțumire lui Dumnezeu, Care nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și pururea să fie viu.
Cu inima plină de umilință, dar și de bucurie fără margini, omul împărăției pământești, a găsit iubirea cea fără de margini a lui Dumnezeu, Căruia închinându-i-Se ca unui Domn și Mântuitor, precum și Sfântul Ioan Gură de Aur, s-a dus la casa sa, cealaltă vreme a vieții sale, petrecându-o în curăție și cu multă pază.
Când rostim numele Sfântului Ioan Gură de Aur, gândul nostru se luminează spre opera sa cărturărească și socială, deopotrivă. Dacă noi, ca teologi, ne reamintim de celebra sa carte, Despre preoție, și o mai și citim cel puțin o dată pe an, ne umplem sufletul de înțelesurile înalte duhovnicești, fiind drept un manual de inițiere în chemarea de clerici ai Bisericii dreptmăritoare.
Niciun compartiment din viața de fiecare zi n-a scăpat analizei și soluțiilor binecuvântate ale celebrului orator, filosof și doctor al sufletelor și trupurilor.
*
La Muntele Athos am văzut capul Sfântului Ioan Gură de Aur întreg și cu urechea dreaptă perfectă, ca la un om viu. M-am bucurat așa de mult. Spune Tradiția că la urechea aceea îi șoptea Sfântul Apostol Pavel ce și cum să scrie, tălmăcind epistolele sale. Și cred nestrămutat aceasta, pentru că Sfântul Ioan Gură de Aur a făcut exegeza (tălmăcirea) tuturor celor 14 epistole ale Marelui Apostol Pavel, iar opera sa se află cuprinsă în Ediția Migne, în 18 tomuri impresionante.
Nimeni până la el și nici după aceea, și cred că până în veacul veacurilor, nu se va mai naște ca să egaleze pe Sfântul Ioan Gură de Aur.
Și iată, așa precum vedeți, ne bucurăm de darurile cele bogate ale milei dumnezeiești!
Calinic Argeșeanul
