Când am auzit pentru prima oară despre Petru Apostolul, ucenicul Domnului, eram mic prunc dus de părinți la biserica satului, unde Preotul Gheorghe Savin săvârșea deniile din Săptămâna Pătimirilor lui Iisus.
Mi-au rămas în minte și inimă, pentru totdeauna, suferințele lui Iisus pentru noi oamenii. Era ceva nemaiauzit până atunci. Cei doi ucenici ai lui Iisus, Petru, care s-a lepădat și Iuda, care a vândut pe Învățătorul, neștiind ce fac, mi-au rămas în minte în mod viu, cu acea neputincioasă meteahnă, pe care noi nu am înțeles-o îndeajuns, dar nici nu i-am osândit. Petru plângea cu amar că nu a fost în stare să-l mărturisească pe Iisus, iar Iuda, recunoscând că a vândut sânge nevinovat, s-a spânzurat.
În fața ochilor noștri, stând în genunchi în biserică, în lumina pâlpâindă a lumânărilor și în miresme de tămâie, Iisus stătea răstignit pe Cruce, în tăcere adâncă de înțelesuri. Mai târziu aveam să pricepem ceea ce a făcut Iisus Domnul pentru noi pământenii.
Dacă Sfântul Apostol al Neamurilor, Pavel, cel chemat de Iisus la slujire apostolică pe drumul Damascului, înainte de a cunoaște pe Iisus, prigonea amarnic pe creștini, după chemarea la cea mai înaltă slujire, scria romanilor, astfel: „Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: Pentru Tine suntem omorâți toată ziua, socotiți am fost ca niște oi de junghiere. Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. Căci sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nicio altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8, 35-39).
Înțelegem deslușit, că marele Apostol Pavel a fost cuprins pentru totdeauna, de cea mai fierbinte dragoste pentru Iisus. Nimic din cele lumești nu-i putea birui dragostea înflăcărată pentru Cel care S-a jertfit pentru mântuirea lumii. A înțeles pe deplin ceea ce scria creștinilor din Roma, îndemnându-i cu inimă de părinte: „Așa și noi, cei mulți, un trup suntem în Hristos, și fiecare suntem mădulare unii altora; dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem prorocie, să proorocim după măsura credinței; dacă avem slujbă să stăruim în slujbă; dacă unul învață, să se sârguiască în învățătură; dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăție; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluiește, să miluiască cu voie bună! Dragostea să fie nefățarnică! Urâți răul, alipiți-vă de bine. În iubirea frățească, unii pe alții iubiți-vă; în cinste, unii altora dați-vă întâietate! La sârguință nu pregetați; cu duhul fiți fierbinți; Domnului slujiți! Bucurați-vă în nădejde; în suferință fiți răbdători; la rugăciune stăruiți. Faceți-vă părtași la trebuințele sfinților, iubirea de străini urmând. Binecuvântați pe cei care vă prigonesc, binecuvântați-i și nu-i blestemați! Bucurați-vă cu cei ce se bucură, plângeți cu cei ce plâng. Cugetați aceleași lucruri unii pentru alții, nu cugetați la cele înalte, ci lăsați-vă duși spre cele smerite. Nu vă socotiți voi înșivă înțelepți. Nu răsplătiți nimănui răul cu rău. Purtați de grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiți în bună pace cu toți oamenii. Nu vă răzbunați singuri, iubiților, ci lăsați loc mâniei lui Dumnezeu, căci scris este: A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul. Deci, dacă vrăjmașul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând aceasta, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul cu binele” (Romani 12, 5-21).
Iată un adevărat cod de comportare absolut necesar pentru toate categoriile sociale și religioase de pe fața întregului pământ, pururea actuale și viabile!
Scrierile Sfântului Apostol Pavel, mult mai numeroase, față de ceea ce ne-a rămas nouă până astăzi în Sfânta Scriptură, se cuvine a fi citite în fiecare zi și a ne orândui viața noastră potrivit povețelor sale, ca cel ce a fost om ca și noi, îndurând năduful zilei cu toate greutățile.
În cele 14 epistole pe care le avem în Sfânta Scriptură vom găsi ca albinele mierea și nectarul, care ne tămăduiesc viața și ne întăresc credința, nădejdea și dragostea în Iisus Hristos Domnul.
Și acum câteva versete din cele două epistole, din câte ni s-au păstrat, ale Sfântului Apostol Petru. Iată ce ne spune despre vremi și stări de lucru: „Și aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiților, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani și o mie de ani ca o zi. Domnul nu întârzie cu făgăduința sa, după cum socotesc unii că este întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ca toți să vină la pocăință (…) Pentru aceasta, iubiților, așteptând acestea, sârguiți-vă să fiți aflați de El în pace, fără prihană și fără vină. Și îndelunga răbdare a Domnului nostru socotiți-o drept mântuire, precum v-a scris și iubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea dată lui. Cum vorbește despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înțeles, pe care cei neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (II Petru 3, 8-9 și 14-16).
Stăruim în rugăciune către Sfinții Apostoli Petru și Pavel ca să ocrotească așezămintele și bisericile construite în numele lor și să dăruiască sănătate și bucurii depline tuturor și mai ales celor care poartă numele marilor sfinți!
Tuturor, întru mulți și buni ani cu pace și bucurie sfântă, Vă dorim!
Calinic Argeșeanul
