În duhul acestei chemări evanghelice și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, preotul Constantin Ghețea, împreună cu membrii CPS Oarja-Dacia, au desfășurat o lucrare de ajutorare a mai multor familii aflate în nevoie, aducând un strop de bucurie și nădejde pentru copiii din parohia Frătici-Vârșești.
Cu acest prilej, au fost oferite daruri constând în îmbrăcăminte și încălțăminte, produse igienico-sanitare, icoane și cărți, alimente, precum și jucării pentru copii, toate dăruite cu dragoste creștină și grijă față de aproapele. Bucuria celor mici, a fost mărturia vie a faptului că milostenia unește inimile și întărește comunitatea.
Aceste fapte se așază ca o urmare vie a modelului desăvârșit oferit de Mântuitorul Iisus Hristos, Care ne-a învățat prin însăși viața Sa să fim milostivi, să ne apropiem de cei în suferință și să nu trecem nepăsători pe lângă nevoile semenilor noștri. În acest sens, fiecare dintre noi este chemat să răspundă acestei porunci a iubirii, săvârșind fapte de milostenie și de întrajutorare, după putere, spre folosul aproapelui și spre slava lui Dumnezeu.
Astfel de lucrări, rămân o mărturie că dragostea creștină se împlinește în faptă, iar binele făcut cu inimă curată rodește binecuvântare în viața tuturor.













