În data de 15 noiembrie 2024 s-a desfășurat în cadrul Protoieriei Pitești o nouă etapă a proiectului Campionii bucuriei, în care parohiile din cercul pastoral numărul V: Poiana Lacului, Moșoaia, Smeura, Bascov, Rotărești, Prislop, Glâmboc, Valea Ursului, Lăzărești, Ciocănăi, Piscul Moșului, Valea Satului, Dinculeşti, Cuvioasa Parascheva, Papucești II, Sfântul Pantelimon au oferit credincioșilor alimente și bunuri de strictă necesitate.
În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat “Campionii Bucuriei”.
Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar.
În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului, care sunt chemați să aducă bucurie în casele celor sărmani.