Filosoful Protagoras (născut în 490, a trăit până în anul 420 î. Hr.), s-a născut în localitatea Abdera, în nord-estul Greciei, a călătorit prin lume ca profesor ambulant, iar mai târziu s-a așezat la Atena, chemat la lucrare de „tiranul” Pericle, conducătorul orașului-stat.
Se spune despre filosoful Protagoras că a fost judecat pentru impietate, iar cărțile sale au fost arse în piața publică, pentru că era, printre altele, și susținător al agnosticismului. Din scrierile sale s-au păstrat doar fragmente, iar filosoful Platon, analizează părerile lui Protagoras, în dialogurile sale, bine știute.
Doar în treacăt fiind spus, în secolul V, î. Hr., Atena devine un oraș-stat prosper, sub conducerea lui Pericle, intrând în „Epoca de aur” a învățăturii și a culturii solide, atrăgând doritori de știință din toate împrejurimile Greciei, orașul fiind condus după principii democratice. Se spune că oricine apărea în fața Tribunalului, trebuia ca singur să-și pledeze propria cauză, pentru că pe atunci nu existau avocați, dar erau consilieri, printre aceștia numărându-se și Protagoras, cel urât la chip. Se cunoaște că el ținea prelegeri despre Drept și Retorică, oricui putea să-l plătească. El făcea și un fel de echilibristică filosofică, spunând că: „Fiecare argument avea două aspecte și ambele puteau fi în aceeași măsură valabile.” El susținea că poate „să facă și cel mai rău caz să pară cel mai bun”, demonstrând că aceasta este o noutate în filosofie, adică un fel de joc: alba-neagra!
În privința afirmației sale: „omul este măsura tuturor lucrurilor”, duce la concluzia că toate convingerile sunt subiective și relative, pentru că ceea ce este adevărat pentru o persoană, poate fi fals pentru alta, susține el, pe bună dreptate, omenirea având judecăți capricioase.
Filosoful Protagoras a fost cel mai cunoscut dintr-un grup de profesori de Drept și Retorică, fiind cunoscuți ca sofiști (de la cuvântul grecesc Sophia, care în traducere înseamnă înțelepciune).
Mai târziu, Socrate și Platon, îi ridiculizau pe acești sofiști, considerându-i simpli oratori. Filosoful Protagoras era de o ironie mușcătoare, atunci când privea doi oratori de pe un vas grecesc de băut, din secolul V î. Hr., și spunea că orice „adevăr” descoperit de acești doi filosofi, depinde de felul în care utilizează ei retorica și de abilitățile lor oratorice, adică, ar dori să spună că „adevărul” se descoperă la un pahar de băutură, și că astfel „omul este măsura tuturor lucrurilor”, adică s-ar zice în glumă, că „omul este măsura tuturor paharelor”!”
Să nu luăm în serios povestea lui Protagoras. Uneori, omul este „măsura tuturor inepțiilor”!
Calinic Argeșeanul
